Ceaiul de sunătoare este un remediu tradiţional pentru depresie, stări febrile, dezinfectarea rănilor şi cicatrizarea arsurilor minore iar cercetări recente au scos la iveală că beneficiile acestei plante sunt datorate proprietăţilor antivirale şi antibacteriene, precum şi activităţii la nivel cerebral, care ajută la eliminarea de serotonină, aşa-numitul hormon al fericirii.
Sunătoarea este comercializată sub diferite forme (tinctură, pliculeţe de cei, plantă uscată, capsule) şi este frecvent asociată cu valeriana, o altă plantă cu efecte benefice asupra stării psihice.
Mod de preparare
La 300 ml de apă clocotită se adaugă o linguriţă de flori uscate sau frunze şi se lasă la infuzat 10-15 minute.
Aroma infuziei de sunătoare este destul de puternică, gustul uşor amărui şi pronunţar iar culoarea arămie. Se poate folosi ca îndulcitor mierea de albine cu zeamă de lămâie sau zahărul brun.
Substanţe active şi proprietăţi
În compoziţia plantei se regăsesc numeroşi compuşi cu efecte benefice, printre carecolina, hipericina, saponinele, uleiul volatil, acidul valerianic, flavonoide şi taninuri – substanţe care atribuie sunătoarei calităţi terapuetice deosebite.
Ceaiul de sunătoare prezintă proprietăţi antiseptice, sedative, antiinflamatoare, remineralizante, cicatrizante şi astringente.
Beneficii
Învinge depresia şi anxietatea, afecţiunile secolului 21 – numeroase studii au demonstrat că ceaiul de sunătoare este la fel de eficient precum antidepresivele, dar are mult mai puţine reacţii adverse decât acestea. Însă, trebuie ţinut cont că cercetările au avut loc pe eşantioane reduse şi în cazuri de depresie în forme uşoare, prin urmare, ceaiul de sunătoare nu trebuie să înlocuiască tratamentul medicamentos prescris de medicul specialist.
De asemenea, ceaiul de sunătoare ar putea ameliora durerile de urechi cauzate de otită, o afecţiune cauzată de o infecţie. Într-un studiu realizat pe 100 de copii, o combinaţie de plante formată din sunătoare, usturoi şi gălbenele a dat rezultate în ameliorarea durerilor şi grăbirea vindecării infecţiei.
Consumat frecvent, ceaiul de sunătoare poate ameliora funcţionarea bilei, fiind recomandat în special în prevenirea dischineziei biliare şi a colecistitei. În plus, sunătoarea sprijină circulaţia sanguină şi ajută la eliminarea retenţiei de apă, favorizând în acest fel şi scăderea în greutate.
Pentru cei care se confruntă cu insomnii, ceaiul de sunătoare este excelent deoarece creşte producţia de melatonină, hormonul care stimulează somnul profund, fără vise.
Şi fumătorii care îşi propun să renunţe la acest viciu sunt sfătuiţi să consume mai des ceai de sunătoare, care diminuează senzaţia de dependenţă de nicotină.
Ceaiul de sunătoare este benefic şi pentru piele. Aplicat sub formă de comprese, ceaiul de sunătoare este indicat petnru tenul iritat, uscat, ridat. De asemenea, este un remediu excelent şi pentru micile tăieturi sau arsuri la nivelul pielii, favorizând cicatrizarea acestora.
Contraindicaţii
Ceaiul de sunătoare are efecte puternice, în consecinţă, cereţi părerea unui specialist înante de a-l consuma deoarece prezintă şi efecte adverse mai puţin cunoscute. De exemplu, persoanele care urmează tratament cu antidepresive, anticoagulante, contraceptive orale, medicamente antiastmatice, antihipertensive sau imunosupresive trebuie să evite consumul de ceai de sunătoare pentru că efectul acestora poate fi mult diminuat.
De asemenea, consumul în exces poate duce la tulburări digestive precum diaree sau crampe abdominale, greaţă sau reacţii alergice ale pielii, anxietate, disfuncţie erectilă, ameţeală, gură uscată (xerostomie) sau migrene.
Sunătoarea poate, de asemenea, să crească sensibilitatea pielii şi a ochilor la lumina solară puternică.
Sursa: www.csid.ro