Habitat for Humanity România lansează campania de atragere a voluntarilor – Vii și tu la Bacău?

Vii si tu la Bacau (2) Habitat for Humanity România lansează campania Vii și tu la Bacău?, prin care își propune să atragă voluntari care să muncească într-un eveniment impresionant, unic în Europa: BIG BUILD 2016. Împreună cu 800 de voluntari, asociația va construi 40 de case în doar 5 zile, în Bacău, pentru a sărbători Ziua Mondială a Locuirii și 40 de ani de la înființarea organizației în lume. BIG BUILD 2016 va deveni cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat din Europa.

Între 3 și 7 octombrie, 800 de voluntari din aproape 15 țări (SUA, Canada, Germania, Olanda, Irlanda de Nord, Slovacia, etc.) și din companiile românești sunt așteptați pe șantierul din Bacău să construiască alături de familiile partener. Alți 1,200 de voluntari vor lucra în pre-eveniment, la pregătirea șantierului și realizarea fundațiilor.

Pe lângă importante contribuții financiare și în produse, Kaufland România – partener strategic Habitat for Humanity România, alături de companiile Dedeman și Holzindustrie Schweighofer vor implica angajați în construcția celor 40 de locuințe.

  • Vii și tu la Bacău?

Campania Vii și tu la Bacău este centrată în jurul ideii că BIG BUILD este un eveniment unic, la care toată lumea trebuie să fie prezentă, de la celebrități la voluntari din toată țara. Pe platforma www.habitat.ro/bigbuild voluntarii se pot înscrie într-una dintre echipele: Prima TV, Europa FM, Lora, Minuni.ro, etc, sau pot deveni chiar ei teamleaderi.

În campania Vii și tu la Bacău? sunt implicate vedete Prima TV (Livia Taloi și Constantin Zamfirescu, de la Trăsniții, Șerban Huidu, Codruț Kegheș și Ioana Petric de la Cronica Cârcotașilor, Horia Vîrlan și Valentin Sanfira, de la Mama mea gătește mai bine, Livia Graur și Andreea Fried, prezentatoare Focus), Europa FM (Vlad Petreanu și George Zafiu, realizatori Deșteptarea), Voltaj, Lora și multe altele. Campania are trei componente: teaser, desfășurat în perioada 12-19 mai, reveal 19 mai-3 iulie, și leapșa 3 iulie-3 octombrie.

Vii si tu la Bacau (5)Despre familiile beneficiar BIG BUILD 2016

Familiile care vor beneficia de locuințele noi din Bacău trebuie să fie în nevoie de o locuință decentă, trebuie să muncească un număr de ore la casele din noua comunitate și să returneze către Habitat for Humanity România costul locuinței la prețul materialelor de construcție, pe o perioadă de 20 de ani, în rate lunare fără dobândă, fără profit. Sistemul Habitat for Humanity, dezvoltat de 40 de ani în 70 de țări din întreaga lume, responsabilizează familiile beneficiar și asigură fondurile pentru construcția și renovarea de locuințe pentru alte familii dezavantajate.

România – cele mai îngrijorătoare statistici pe locuire din Uniunea Europeană

Peste 5 milioane de români locuiesc în condiții severe de sărăcie, potrivit Eurobarometru. Dintre aceștia 1,5 milioane sunt copii. 41,2% din populația țării nu are acces la apă în locuințe sau grupuri sanitare în casă, în timp ce media europeană este de 3,1%. Pe de altă parte, 58% dintre români trăiesc în locuințe suprapopulate, în timp ce media europeană este de 17,8%.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În România este de 20 ani, timp în care a ajutat peste 64,000 de oameni să aibă un loc mai bun în care să trăiască. Peste 30,000 de voluntari, internaționali și din companiile românești, au muncit până acum pe șantierele organizației. www.habitat.ro

Adauga un comentariu

*