Pietoni, victime ale unor accidente rutiere

Din primele cercetări efectuate de polițiști pe strada Abatorului din municipiul Bacău la locul producerii unui eveniment rutier a rezultat că un băcăuan de 52 de ani, care conducea un autoturism, pe fondul neatenției în conducere a ieșit în afara partii carosabile și a acroșat doi bărbați de 41 și 45 de ani, ambii din comuna Pârjol, care se aflau pe trotuar.

Cei doi pietoni au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale.

Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

f981f7128118f95a3b905d46def3cd6e_L

Polițiștii din comuna Răchitoasa au fost sesizați prin cu privire la producerea unui accident de circulatie cu victimă pe DJ 241din satul Răchitoasa.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un localnic de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241, în satul Răchitoasa, a surprins și accidentat un minor de 9 ani, care a încercat sa traverseze drumul în fugă, fără să se asigure.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judetean Bacău pentru investigații medicale.

In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*