LIMBA FRANCEZĂ REDIVIVUS!
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat, pentru al șaselea an consecutiv un curs de limba franceză, dedicat educatoarelor și învățătorilor.
Programul de formare, avizat de Ministerul Educației, a debutat la Bacău și la Tg. Ocna, formator acreditat fiind, profesor Elena Roşca.
Programul este justificat de necesitatea dezvoltării competenţelor profesionale, didactice şi psihosociale a dascălilor, cu scopul îmbogăţirii sistemului conceptual pedagogic al acestora, în special a educatoarelor şi învăţătorilor, presupunând totodată şi formarea resursei umane, care se implică în implementarea politicilor educaţionale naţionale și europene, deci intercomunitare.
Pe parcursul celor 40 de ore participanţii au descoperit tehnicile de conversaţie specifice limbii franceze, pentru rezolvarea cu succes a sarcinilor de comunicare orală, au învăţa tehnici noi de lectură şi redare a unui text de specialitate, au avut posibilitatea să traducă mesaje orale şi scrise din, şi în limba franceză, şi au operat cu instrumente ştiinţifice (dicţionare), în analiza unor documente..
Conţinutul cursului cuprinde următoarele teme: universul personal, mediul înconjurător, progres şi schimbare, relaţii și mijloace de comunicare în societatea modernă, cultură şi civilizaţie franceză.
Fiecare cursant a fost angajat, pe parcursul modulului, în construirea unor demersuri interactive şi formative, prin valorificarea conţinuturilor şi utilizarea de strategii şi tehnici specifice, iar evaluarea a constat în aplicarea unui test practic.
„Având în vedere noile deschideri ale învăţământului românesc, în contextul integrării în Uniunea Europeană, tot mai multe cadre didactice iniţiază proiecte cu celelalte ţări europene şi nu numai. De notorietate sunt acum programele din categoria Erasmus+.
Spre exemplu, CCD Bacău a semnat un protocol de parteneriat cu Universitatea din Lyon, cu speranța că va dezvolta, în cadrul acestei categorii de programe, un proiect de formare continuă în beneficiul cadrelor didactice din județul Bacău.
Deci, nevoia de comunicare într-o limbă de circulaţie europeană, este mai mult decât necesară.
De aceea, noi organizăm permanent cursuri de limbi străine, limba franceză având prioritate, alături de celelalte limbi moderne.”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.