Trucuri să te înțelegi mai bine cu colegii

tips-for-dealing-with-a-difficult-co-workerCa să ai parte de o atmosferă prietenoasă la serviciu, este important nu numai să-ți facă plăcere ceea ce faci, ci să te și înțelegi bine cu colegii de birou. În cele urmează, găsești câteva sfaturi, ca să ai parte de zile liniștite la serviciu!

Vorbeşte-le deschis colegilor
Atunci când un coleg a făcut ceva greşit, cel mai bine este să vorbești cu el. Ai grijă ca discuția să fie cât mai obiectivă şi elegantă. Evită să folosești un ton acuzator şi nu ridica vocea. Cu siguranţă, va aprecia mult acest lucru. Şi până la urmă se va ajunge la o înţelegere, iar toată lumea va fi fericită.
Nu încuraja bârfa
Într-un colectiv de femei este infernul, pentru că este imposibil să nu existe bârfă. Probabil că şi ţie îţi este  cunoscută fraza: „Ai văzut ce rochie urâtă are X astăzi?”.
Ca să eviţi această situaţie, este bine să te ţii departe de colegele bârfitoare şi să intri în discuţii cu ele doar pe teme strict legate de serviciu. Totodată, încearcă, pe cât posibil, să nu vorbeşti despre viaţa personală.
Păstrează- ţi calmul
Parcă i-ai plăti cu aceeaşi monedă şi ai ţipa şi tu din toţi plămânii atunci când un coleg urlă la tine ba că n-ai făcut aşa cum a spus şeful, ba că ai muncit mai puţin ca el sau că ai stat jumătate de zi la ţigară.
Ei bine, în astfel de conjuncturi, ca să eviţi ca disputa să degenereze, rămâi calmă și nu ridica tonul. Eventual poţi strecura o glumă, ca să detensionezi situaţia.
Oferă ajutorul
Este imposibil să nu existe situații în care colegii să fie în impas. În astfel de momente, este important să le oferi ajutorul, pentru că este și spre binele echipei din care faci parte. Persoanele care lucrează cu tine vor ști că ești un om de bază în echipă, o persoană pe care se pot baza. Nu ridica tonul la un coleg, o criză de isterie nu face altceva decât să tensioneze atmosfera.
Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*