Cafeina își confirmă rolul protector împotriva depresiei, fie că este consumată în cafea, fie din alte surse. Pentru a evalua acest efect, o echipă de cercetători chinezi de la Universitatea din Qingdao a trecut în revistă cele mai „serioase” studii realizate pe această temă între 1980 și 2015, cu date privitoare la circa 400.000 de persoane și la legătura dintre cafea și depresie sau între cafeină și depresie, relatează passionsante.be.
„Consumul de cafea și cafeină se asociază semnificativ cu o reducere a riscului depresiv, au constatat autorii studiului”, arată dr Alain Cohen în Journal international de médecine.
Astfel, consumul regulat de cafea sau cofeină (față de lipsa consumului) scade acest risc cu circa 25% (în medie). Se pune constant întrebarea care este cantitatea potrivită de cafea sau de cafeină. Cantitatea „ideală” este greu de stabilit, aceasta variind în funcție de fiecare persoană. Cercetătorii menționează un efect (variabil) pornind de la o cafea și mergând până la șase pe zi. Cifra rezonabilă ar fi la mijloc: între două și patru cești pe zi, ceea ce corespunde la circa 300 de mg de cafeină (mai mult sau mai puțin, în funcție de tipul de cafea și modul de pregătire). Cafeina se găsește îndeosebi în ceai, ciocolată, în băuturile carbogazoase și energizante.
Sursa: passionsante.be.