Poliţiştii din Bacău au confiscat aproape 55.000 de ţigarete de contrabandă de la un bărbat, de 24 de ani, depistat într-un tren care circula pe ruta Suceava- Bucureşti. Acesta este cercetat sub control judiciar.
În noaptea de 23 spre 24 august a.c., poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Bacău, aflaţi în serviciul de patrulare într-un tren care circula pe ruta Suveava Nord – Bucureşti Nord, au depistat un bărbat, de 24 de ani, din judeţul Suceava, care avea 5 bagaje voluminoase.
Poliţiştii au verificat conţinutul bagajelor şi au stabilit că acesta transporta 54.760 de ţigarete, în pachete netimbrate. Ţigaretele, în valoare totală de 24.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.
Faţă de tânărul de 24 de ani, s-a luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău dispunând faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.