Un factor major din organismul uman ar putea provoca depresia

downloadUna dintre cele mai importante descoperiri psihiatrice din ultimi 20 de ani poate oferi informaţii despre înţelegerea şi tratarea depresiei.

Descoperirea se bazează pe faptul că în cazul unor persoane sistemul imunitar alterează funcţiile creierului. Boala afectează peste 350 de milioane de oameni. Printre aceştia se află şi britanica Hayley Mason, din Cambridgeshire, notează Descoperă.

„Depresia mea este atât de severă, încât uneori  nu pot să mă dau jos din pat, nu pot părăsi dormitorul şi nu pot sta alături de copii şi soţul meu,” a declarat aceasta.

Femeia de 30 de ani a dăugat: „Nu suport când televizorul este aprins, nici zgomotul sau lumina, am gânduri sinucigaşe. M-am automutilat, nu pot părăsi casa şi nu-mi pot conduce maşina”. Medicamentele antidepresive şi tratamentele psihologilor, cum ar fi terapia comportamentală, îi ajută pe majoritatea pacienţilor. Dar unele persoane nu se pot trata prin terapie, aşadar cercetătorii analizează acum noi zone, cum ar fi sistemul imunitar.

„Cred că trebuie să fim puţin mai radicali,” a declarat profesorul Ed Bullmore, de la Universitatea Cambridge.

Acesta s-a axat pe modul în care sistemul imunitar produce inflamaţii în corp, alterând starea de spirit. Profesorul Bullmore afirmă că este un factor care influenţează pe oricine dacă s-ar gândi cum s-au simţit ultima dată când au fost răciţi. Acesta a declarat:

„Depresia şi inflamaţiile deseori sunt în legătură. Dacă ai gripă, sistemul imunitar va reacţiona la asta, corpul se va inflama şi stare de spirit se va schimba, probabil vor fi antisociali, mai adormiţi şi mult mai retraşi”.

Atunci când suntem bolnavi, chimicalele implicate în inflamaţie ne afectează direct starea. Inflamaţia este răspunsul sistemului imunitar la pericole. Este un proces complicat prin care prin care corpul nostru se pregăteşte să lupte. Fără niciun motiv o treime dintre pacienţii bolnavi de depresie au un nivel inflamatoriu crescut. Hayley este una dintre ele ,,Indicatorii inflamatori sunt ridicaţi, cred că indicele normal este de 0,7 şi în cazul meu este 40, de obicei apare în testele la sânge,” afirmă ea.

Atrita reumatologică este cauzată de atacul sistemului imunitar asupra articulaţiilor. Când pacienţii au primit medicamente antiinflamatoare, starea lor de spirit s-a îmbunătăţit.

Profesorul Iain McInnes, reumatolog, a declarat: „Când oferim aceste medicamente se observă o creşte remarcabilă a stării afective a pacientului, deseori îmbunătăţirile sunt proporţional diferite faţă de inflamaţiile  articulaţiilor”.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*