Anual, în România sunt diagnosticate aproximativ 80.000 de cazuri noi de cancer şi aproape 30.000 de decese sunt provocate de diferite forme de cancer. Ţinând cont de aceste statistici, este normal să încercăm să facem tot posibilul pentru a ne proteja de această boală groaznică.
Doctorul David Khayat, oncolog şi fost preşedinte al Institului Naţional al Cancerului din Franţa, a publicat o carte despre modul în care dieta poate influenţa riscul de cancer întitulată „Dieta Anticancer”. Informaţiile pornesc de la cele mai recente studii şi oferă un ghid detaliat în privinţa alimentelor cu propietăţi anti-cancer, care nu trebuie să-ţi lipsească din dietă. Pe lângă aceste recomandări, doctorul David Khayat demontează şi anumite idei preconcepute despre legătura dintre alimentaţie şi riscul de cancer.
Nu toate tipurile de peşte sunt la fel de bune pentru tine
Peştele este unul dintre cele mai sănătoase alimente pe care îl poţi introduce în dieta ta. Conţine proteine, grăsimi bune precum omega – 3 şi omega – 6 şi are mai puţine calorii decât orice alt tip de carne.
Cu toate acestea, experţii în nutriţie atrag atenţia că o mare parte dintre tipurile de peşte consumate în mod obişnuit conţin mercur, plumb şi alţi agenţi poluanţi cunoscuţi ca fiind carcinogeni. Din cauza mercurului, majoritatea organizaţiile de sănătate recomandă femeilor însărcinate să limiteze consumul anumitor specii de peşte, care sunt în mod special contaminate. Deşi un consum moderat de peşte nu pare să fie legat de un risc crescut de cancer, peştele este un exemplu potrivit pentru a contrazice teoria că un anumit aliment este în mod absolut bun sau rău pentru sănătatea ta.
Pentru cei care vor să limiteze riscul de a consuma peşte cu mercur, specialiştii recomandă evitarea somonului, tonului şi a peştelui spadă. Optează pentru sardine şi biban, în schimb.
La fel ca în cazul peştelui, o altă idee larg răspândită este legată de faptul că, în mod automat, carnea roşie este cancerigenă sau asociată cu un risc ridicat de cancer.
Este adevărat că există unele studii care asociază consumul de carne roşie cu un risc crescut de anumite tipuri de cancer (de colon şi de prostată, mai ales). Însă, dovezile în acest sens sunt mixte, susţine un studiu publicat în jurnalul medical “Meat Science”. O explicaţie pentru opiniile contradictorii ar putea fi legată de modul în care se consumă carnea de vită în diferite zone. În timp ce în Franţa, carnea de vită este mai slabă şi locuitorii o consumă moderat, în America acelaşi tip de carne este mai gras şi conţine mai multe calorii. În plus, americanii tind să exagereze când vine vorba de carnea de vită. Şi modul în care este gătit carnea modifică riscul de cancer. Americanii prefer ă să consume carnea la grătar sau prăjită, ceea ce măreşte nivelul de carcinogeni.
Carnea de vită nu trebui să fie un duşman pentru sănătatea ta. Atât timp cât alegi tipuri de carne mai slabă, o consumi cu moderaţie şi stai departe de grătar, poate fi parte a unei diete echilibrate. Carnea de pui este de asemenea un tip de carne care nu este asociat cu un risc crescut de cancer.
Nu există dovezi clare că un anumit tip de ulei, fie el de peşte sau vegetal, poate reduce considerabil riscul de cancer. În anumite cazuri, cum ar fi familia acizilor graşi esenţiale derivaţi din peşte, uleiurile sunt descompuse în componente nesănătoase înainte de a avea un efect considerabil asupra organismului.
Astfel, un studiu recent publicat în revista medicală Journal of the American Medical Association susţine că există o legătură între consumul de acizi graşi omega 3 şi un risc mai crescut de cancer de prostată. În alte cazuri, fără să-şi dea seama, oamenii transformă uleiul de gătit într-un agent al cancerului, prin faptul că îl încălzesc la o temperatură prea mare sau îl refolosesc.
Grăsimile sunt o parte importantă din dietă şi nu ar trebui să le neglijezi. Grăsimile polinesaturate, în special, vin cu o mulţime de beneficii, de la ţinerea sub control a nivelului colesterolului până la furnizarea unor nutrienţi importanţi precum vitamina E. Acestea se găsesc în cantităţi mari în uleiurile de floarea soarelui, in, soia şi porumb; se găsesc şi în nuci, seminţe de in şi de floarea soarelui.
Fructe şi legume – importanţa culorilor
Fructele şi legumele rămân printre cele mai sănătoase şi benefice moduri de a ţine sub control riscul de cancer, dar există anumite diferenţe în privinţa modul în care funcţionează. Din fericire, multe dintre moleculele care luptă împotriva cancerului pot fi identificate pe baza culorii pe care o dau.
Din dieta anticancer nu trebuie să lipsească fructe şi legume roşii care conţin antioxidanţi puternici precum licopenul, cele de culoare violet bogate în fenoli şi antocianine precum strugurii sau afinele (protejează împotriva cancerului de colon şi de ficat). Nu uita şi de legumele de culoare albă care conţin un alt antioxidant important, alicina, precum usturoiul şi ceapa.
Modul în care găteşti legumele poate influenţa semnificativ beneficiile pentru sănătate. Usturoiul, de exemplu, trebuie curăţat şi zdrobit înainte de a fi gătit pentru a fi eliberată alicina. Pe de altă parte, roşiile crude conţin mai mult licopen. Substanţele chimice, cum ar fi pesticidele, care rămân pe fructele şi legumele nespălate corect reprezintă un pericol. Cea mai bună soluţie este să le speli cu atenţie înainte de a le consuma.
Din păcate, posibilitatea de controla riscul de cancer nu se află în mâinele noastre într-un procent ridicat, în special dacă luăm în calcul a infecţiile virale la care suntem expuşi şi factorii ereditari care ne sunt transmişi. Cu toate acestea, dieta noastră este responsabilă de 20% riscul de cancer – un aspect important dacă vrem să prevenim apariţia acestei afecţiuni. Tutunul rămâne cel mai mare factor de risc asupra căruia avem control, aşa că renunţarea la fumat ar trebuie să fie prima schimbare pe care o faci, alături de o dietă sănătoasă.
Ca regulă generală, un stil de viaţă activ, o greutate sănătosă şi o dietă variată şi echilibrată sunt metode esenţiale care te pot feri de cancer.
Sursa: www.csid.ro