Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Bacău au desfășurat activități specifice în vederea depistării persoanelor care încalcă regimul armelor, munițiilor și substanțelor periculoase. Astfel, polițiștii au depistat o femeie de 53 ani, din Onești, care deținea ilegal, la domiciliu, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma controalelor efectuate la deținătorii legali de arme, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională cu avertisment și au indisponibilizat o armă.