Pentru prima dată în Bacau, Trofeul UEFA Champions League, prezentat de UniCredit

unnamedUniCredit, Banca Oficială a UEFA Champions League, aduce mai aproape de băcăuani Trofeul UEFA Champions League, cel mai prestigios Trofeu sportiv din lume. 

Trophy Tour vine cu un format nou, construit special pentru pentru turneul european, în cadrul căruia România este prima țară, marcând totodată și începutul etapelor finale ale campionatului. Muzeul de fotbal pe roți este un camion care se transformă într-un spațiu de 200 de metri pătrați de distracție și excelență sportivă, pe două etaje. La primul nivel, vizitatorii au posibilitatea de a juca un meci virtual împotriva legendelor UEFA, iar la balconul special amenajat, unde pot urca apoi, se pot fotografia alături de marele Trofeu.

„Este cel de-al treilea an în care aducem excelența sportivă mai aproape de publicul din România prin Trophy Tour, după succesul edițiilor din 2009 și 2013 – o inițiativă prin care alimentăm pasiunea pentru fotbal, adânc înrădăcinată în viața de zi cu zi a românilor, dar și ambiția de a ținti succesul și de a ieși întotdeauna învingători. De aceea, ne dorim să oferim românilor posibilitatea de a trăi experiența pe care o oferă Trofeul UEFA Champions League, un adevărat simbol al pasiunii și al competiției, care are puterea de a inspira pe oricine. Noi credem că fotbalul este un carusel de trăiri intense, de la furie și până la fericire pură, la fel cum în viață uneori e ușor, alteori e greu. Noi suntem aici oricând”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Evenimentul public este inaugurat de unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României,   Miodrag Belodedici, în calitate de Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de UniCredit. Miodrag Belodedici este singurul român care a câștigat Trofeul UEFA Champions League de două ori – în sezonul 1985-1986 cu Steaua București și în sezonul 1990-1991, cu Steaua Roșie Belgrad.

unnamed-1„UEFA Champions League mi-a oferit două victorii majore în timpul carierei mele și mă bucur mult că pot retrăi aceste momente excepționale cu ocazia noii ediții Trophy Tour, adusă în România de UniCredit. Este timpul să transmitem mai departe excelența sportivă tinerelor generații și să promovăm în continuare fotbalul la cele mai înalte standarde”, a declarat Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de UniCredit.

Cu ocazia acestui eveniment, UniCredit Bank își consolidează poziția de bancă activă în viața de zi cu zi a consumatorilor. De-a lungul anilor, UEFA Champions League Trophy Tour a devenit o tradiție și o modalitate ideală pentru UniCredit de a interacționa cu fanii fotbalului. După succesul edițiilor anterioare din 2009 și 2013, UniCredit a decis să acorde din nou pasionaților de fotbal șansa de a trăi experiența autentică oferită de către Trofeul UEFA Champions League.

După oprirea din Bacău, Trofeul va mai putea fi vizitat în București în:

– 17 septembrie, în piața George Enescu, între 10:00 și 22:00;

– 18 septembrie, în Băneasa Shopping City (în zona fântânii interioare), între 11:00 și 22:00.

După oprirea din România, Trofeul UEFA Champions League va ajunge în Serbia, Bosnia Herţegovina, Croaţia şi Ungaria.

Până în prezent, turneul a vizitat 37 de orașe diferite, din 16 țări din Europa, și a fost vizitat de peste  600.000 de fani, care au făcut peste 190.000 de poze cu Trofeul UEFA Champions League.

 

Adauga un comentariu

*