Probabil că ai auzit acest lucru de foarte multe ori – cel mai bun mod de a rămâne sănătos este să consumi o mare varietate de alimente bogate în vitamine.
Problema este că acest lucru poate deveni destul de dificil în zilele noastre, tocmai pentru că ne-am obişnuit să mâncăm pe fugă, printre multe alte task-uri de dus la bun sfârşit. Studiile demonstrează eficienţa alimentelor bogate în antioxidanţi şi spun că acestea menţin şi ne îmbunătăţesc sănătatea şi ameliorează simptomatologia bolii Alzheimer. Iată câteva exemple de luat în seamă.
Legumele verzi (varză creaţă, salată, spanac, gulii, broccoli, praz)
Popeye-marinarul a avut dreptatea lui: muşchii se dezvoltă foarte bine cu ajutorul spanacului şi a legumelor verzi, în general. Includem în această categorie şi broccoli, guliile şi varza. Aceste legume sunt bogate în substanţe nutritive care ajută la lupta împotriva bolilor. Au un conţinut deosebit de bogat de vitaminele C, E, A şi calciu. În plus, sunt de asemenea încărcate cu doze substanţiale de magneziu şi potasiu.
Mai ai nevoie şi de alte motive pentru a începe să le incluzi în dieta zilnică? Aceste legume sunt pline de fitochimicale antioxidante, cum ar fi kaempferolul care poate ajuta la dilatarea vaselor de sânge şi poate avea proprietăţi pentru lupta împotriva cancerului. Prazul, salata verde şi varza creaţă oferă corpului cantităţi de luteină şi quercetină, ambele substanţe fiind antioxidanţi puternici.
Cartofii dulci şi legumele portocalii
Tot mai mulţi nutriţionişti vorbesc în ultimul timp despre proprietăţile nutritive ale cartofilor dulci, devenind din ce în ce mai căutaţi pe piaţă. Studiile arată faptul că în general, cartofii dulci aduc aportul de substanţe nutritive importante pentru buna funcţionare a organismului, cum ar fi vitaminele C şi B6, potasiu şi fibre. De asemenea, cartofii dulci sunt plini de substanţe esenţiale cum ar fi calciul şi cantităţi foarte ridicate de vitamina A. În general legumele portocalii sunt bogate în nutrienţi şi fitochimicale. Morcovii sunt faimoşi pentru conţinutul ridicat de vitamina A şi pentru proprietăţile lor în domeniul îmbunătăţirii vederii.
Fasolea, boabele de soia, lintea şi mazărea
Boabele de fasole sunt pline de antioxidanţi. Acestea oferă o cantitate uimitoare de nutrienţi, inclusiv multe vitamine şi minerale. Soia verde asigură vitamina C, calciu, zinc şi seleniu. Lintea şi mazărea sunt bogate în acid folic şi zinc. Fasolea este de asemenea o foarte bună sursă de proteine, spune Cindy Moore, director de terapie nutritivă la Cleveland Clinic şi purtător de cuvânt al Asociatiei Americane de Dietetică. „Obişnuiam să credeăm că este nevoie ca o persoană să consume cantităţi mari de fasole pentru a obţine doza recomandată de proteine”, spune ea pentru WebMD. „Cu toate acestea,doar câteva boabe s-au dovedit a fi de ajuns, ca urmare a conţinutului bogate de proteine al acestora.”
Prin urmare, include în alimentaţia ta zilnică aceste alimente şi, cu siguranţă, corpul tău va beneficia de avantajele acestor nutrienţi desoebiţi!