In perioada 18 — 30 octombrie 2016, specialiștii Biroului de Consiliere pentru Copilul Străzii, Copilul repatriat și Copilul-victimă a traficului de persoane, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău desfășoară o serie de activități, având ca temă: „Să protejăm copiii împotriva oricărei forme de exploatare”.
Acestea au rolul de a marca campania națională ,,Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane”, în cadrul căreia se vor desfășura o serie de evenimente dedicate zilei de 18 Octombrie — Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane, aparținând Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Bacău.
Activitățile vizează creșterea gradului de informare a categoriilor vulnerabile de tineri cu privire la fenomenul traficului de persoane, a cerșetoriei și a efectelor negative ale acestora, dar și modalități concrete de prevenție.
Prin mesajul transmis — „Să protejăm copiii împotriva oricărei forme de exploatare”- ne propunem să ajungem la copii vulnerabili, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, atât din mediul școlar, cât mai ales din sistemul rezidențial de protecție specială. Spunem că un copil este vulnerabil datorită nivelului său de dezvoltare fizică, intelectuală, emoţională. De asemenea, curiozitatea copilului faţă de tot ce este nou, inclusiv modificările fizice care au loc în pubertate, îl plasează în aceasta poziţie de vulnerabilitate. In plus, dependenţa copilului faţă de bunurile la care au acces doar adulţii, datorită statutului socio-financiar, precum si suportul informativ, emoţional oferit sau nu de familie sunt alţi factori cu potenţial de creştere a riscului de a fi implicat în diferite forme de exploatare.
În acest context, întâlnirile se vor desfășura, în această perioadă:
- 18 octombrie 2016 (între orele 14,30- 16,30) – Centrul Rezidențial Henri Coandă Bacău și Centrul Rezidențial PRO FAMILIA Bacău;
- 19 octombrie 2016 (interval orar 9,00 – 10,00) – Liceul Tehnologic Petru Rareș Bacău;
- 20 octombrie 2016 (interval orar 14,30- 16,30)– Adăpostul de zi și de noapte pentru copilul străzii „Morcoveață” și Centrul de primire a copilului in regim de urgență Bacău.
În pofida eforturilor depuse pentru protejarea copilului de orice formă de exploatare, o serie de acţiuni încă mai necesită a fi întreprinse, printre care cele mai imperioase sunt:
– consolidarea sistemului de servicii sociale destinate copiilor victime ale traficului/ exploatării sexuale (ex.: programe/servicii de prevenire şi reabilitare pentru copiii cu comportament deviant, ca rezultat al expunerii la abuz/ exploatare);
– continuarea parteneriatului public-privat între instituțiile statului și organismele private autorizate care sprijină eficient aceste tipuri de servicii;
– implicarea directă a comunităților locale, a părintilor, a școlii în scopul informării instituțiilor competente (Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Inspectoratul Județean de Poliție Bacău) în a interveni în soluționarea acestor situații.