Cercetați pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

infractiuni-rutierePolițiștii rutier au depistat un bărbat de 60 de ani, din comuna Berești Tazlău, care conducea un autoturism, pe DN2G, în localitatea Floreşti, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, la data de 25 octombrie a.c. , în jurul orei 18:00.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Pe strada Triumfului din municipiul Bacău, polițiștii au depistat un bărbat de 38 de ani, care a condus o autoutilitară, în timp ce se sub influența alcoolului, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 16:00.

Bărbatul a refuzat testatarea cu aparatul etilotest, iar polițiștii au stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judetean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 35 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Calea Mărășești, în timp ce se afla sub influența alcoolului, la data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 3.45.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Adauga un comentariu

*