Preţurile alimentelor, la vedere. Consiliul Concurenţei lansează ”Monitorul Preţurilor”

pretul-alimentelorToți consumatorii care vor să afle informații despre preţurile produselor de bază comercializate de retailerii din industria alimentară o pot face accesând platforma online ”Monitorul Preţurilor”, pe care Consiliul Concurenţei o va lansa la data de 24 noiembrie.

Pentru evenimentul de lansare, au fost invitaţi reprezentanţi ai Parlamentului României, precum şi ai companiilor implicate în derularea proiectului. Din acest proiect fac parte toți marii retaileri alimentari, în afară de Lidl, care afișează aceste informații pe propriul site.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliul Concurenţei, a declara în luna iunie a acestui an, la emisiunea Capital Tv, găzduită de postul B1, că  intenţionează să introducă un program transparent de monitorizare a preţurilor la marile lanţuri de retail.

Întrebat dacă retailerii vor fi dispuşi să colaboreze, şeful CC a afirmat că deja au fost făcute primele demersuri, iar unele companii se arată mai receptive, altele mai puţin. Chiriţoiu a precizat că nu va fi afectată politica de confidenţialitate a companiilor.

„Nu ne interesează preţuri de achiziţie, marje, discounturi”, a spus acesta, completând că din moment ce consumatorul oricum poate consulta preţul la raft, nu există niciun motiv să nu îl afle şi de pe Internet.

Sursa: http://m.capital.ro

Adauga un comentariu

*