De ce este bine să dormi pe partea stângă a corpului

998556938881901a5Tu pe ce parte a corpului obişnuieşti să dormi? Potrivit Descoperă.ro, dormitul pe partea stângă este benefic pentru sănătatea oamenilor, deoarece această poziţie facilitează funcţionarea organelor interne şi a circulaţiei sangvine.

Să descoperim împreună câteva beneficii ale dormitului pe partea stângă!

Permite realizarea unui drenaj limfatic adecvat

Specialiştii spun că partea stângă este dominantă pentru sistemul limfatic. Limfa transportă nutrienţii necesari corpului, precum proteinele, glucoza şi alte elemente care trebuie să fie transmise către partea stângă a corpului.

Îmbunătăţeşte digestia 

Când vine vorba de digestie, dormitul pe partea stângă este mai bun decât pe dreapta, dintr-un motiv simplu, cel al gravitaţiei. Mai precis, întins pe partea stângă, corpul permite resturilor de mâncare să coboare din intestinul gros în colon. Dormitul pe partea stângă permite stomacului şi pancreasului să stea în mod natural (stomacul este pe partea stângă a corpului) şi să elimine enzime şi suc gastric. Este recomandată odihna de 10 minute pe partea stângă, după masă, pentru îmbunătăţirea digestiei.

Beneficii pentru inimă

Studiile au confirmat că 80% din muşchii inimii sunt localizaţi pe partea stângă, iar dormitul în această poziţie îmbunătăţeşte şi uşurează efortul depus de inimă.

Somn mai odihnitor 

Având în vedere că digestia este îmbunătăţită dacă dormim pe partea stângă a corpului, şi somnul va fi mai odihnitor. Astfel, nu ne vor chinui durerile de stomac în timpul somnului şi nici nu ne vom confrunta cu alte simptome supărătoare, precum balonarea sau arsurile gastrice.

O splină sănătoasă

Splina se află pe partea stângă a corpului, aceasta fiind un organ important al sistemului limfatic. Dormitul pe partea stângă facilitează mobilitatea lichidului către splină.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*