Pentru mulţi dintre noi, condimentele sunt doar nişte pliculeţe sau borcănaşe colorate pe care le aruncăm în coşul de cumpărături datorită unor reţete care impun folosirea acestora. Pentru oamenii din trecut însă, aceste prafuri aromate erau mai mult decât atât.
Gândeşte-te numai că piperul pe care îl macini acum peste mâncarea preferată valora în vremurile apuse greutatea sa în aur, iar nucşoara folosită la şodou a dus chiar la pornirea unor revolte, soldate cu victime şi numeroase pierderi financiare (celebrul eggnog era consumat în diverse combinaţii cu alcool, însuşi preşedintele George Washington fiind un împătimit al acestui preparat, el preferându-l pe cel cu rom, brandy, lichior sau whiskey).
De-a lungul timpului, odată cu descoperirea de noi continente, oamenii au aflat care este adevărata valoare a acestor prafuri aromatice nu doar în practica gastronomică, ci şi în diverse afecţiuni cu care omenirea se confruntă de mii de ani.
Spre exemplu, nucşoara era considerată în anii 1600 un leac miraculos contra ciumei, care a luat peste 35.000 de vieţi omeneşti în Londra acelor vremuri.
De asemenea, parcurgând istoria condimentelor, aflăm că celebrul botanist Culpepper recomanda ghimbir pacienţilor „cu probleme în sfera intimă” .
După descoperirea vaniliei, realizată de către Cortez în Mexic, nu a durat mult până când acest condiment preţios a ajuns pe teritoriul european, bucătarii şi medicii găsindu-i numeroase întrebuinţări, de la ingredient valoros în prăjituri până la medicament natural folosit împotriva impotenţei. Aroma de vanilie se presupune că ar exacerba simţurile, acesta fiind, probabil, motivul pentru care vanilia nu este permisă în bucătăria mănăstirilor (pentru a nu induce un comportament desfrânat).
Alte condimente candidate la statutul de plante afrodiziace sunt coriandrul, nucşoara, chimenul dulce, şofranul, chilli, scorţişoara şi chiar boabele de muştar.
Dovezile medicale privind beneficiile condimentelor nu contenesc să apară, tocmai de aceea am realizat un top al celor mai preţioase condimente din toată lumea, pe care ar trebui să le incluzi cât mai des în regimul alimentar, nu doar pentru a conferi un gust desăvârşit preparatelor culinare, ci şi pentru a te ţine la distanţă de felurite probleme de sănătate.
Turmericul – reduce inflamaţiile din organism şi previne astfel dezvoltarea cancerului. În India, pasta de turmeric era şi încă mai este folosită pentru a grăbi vindecarea rănilor, tăieturilor şi cicatricilor.
Substanţa activă din turmeric, curcumina, este cea care conferă de fapt efectele benefice atât de elogiate. Potrivit studiilor, aceasta este capabilă să amelioreze durerile specifice artritei, durerile dentare, ar putea avea un rol important în ţinerea sub control a glicemiei, a tensiunii arteriale şi poate chiar să prevină boala bătrâneţii – Alzheimer.
Pe lângă curcumină, turmericul mai conţine niveluri crescute de mangan, fier, vitamina B6, potasiu, elemente atât de importante pentru buna desfăşurarea a funcţiilor vitale.
Aroma turmericului este foarte intensă, prin urmare nu exageraţi cu cantităţile. Turmericul se foloseşte în special la aromarea cărnii de pui, curcan sau raţă, pentru a da culoare orezului sau ca dressing (în combinaţie cu ulei de măsline) pentru salate de legume.
Cardamomul
Cardamomul – previne infecţiile gingiilor, dizolvă pietrele la rinichi şi ameliorează arsurile la stomac. Acest condiment este folosit în special în bucătăria indiană, dar şi în cea scandinavă, şi este considerat un veritabil leac în medicina ayurvedică. Preţul ridicat al cardamomului determină însă o utilizare redusă a acestuia în gastronomie. Şofranul şi vanilia sunt, de asemenea, condimente foarte scumpe, din cauza cantităţii reduse obţinute în urma procesului de colectare (din 1500.000 de flori se colectează doar un kilogram de şofran, recoltarea făcându-se manual).
Cardamomul are o aromă specifică foarte tare şi un gust uşor lămâios, dar care capătă un miros puternic şi caracteristic de afumătură, fiind folosit în special în prepararea marinadelor de carne. În Egiptul antic, seminţele de cardamom erau mestecate pentru curăţarea dinţilor şi împrospătarea respiraţiei, iar grecii obişnuiau chiar să îl folosească pe post de parfum, datorită aromei sale intense.
Cafeaua în care se adaugă câteva seminţe măcinate de cardamom va avea o aromă deosebită, obicei care se păstrează în zilele noastre în Emiratele Arabe şi în Turcia, iar în India, cardamomul este folosit la prepararea unui ceai special numit Masala Chai, o băutură condimentată cu deosebite efecte terapeutice.
De asemenea, arabii numesc acest condiment “planta iubirii”, datorită efectelor afrodiziace, iar indienii îl consideră un veritabil remediu contra obezităţii. Cardamomul poate fi folosit şi la prepararea deserturilor, cum este de exemplu orezul cu lapte, îndulcit cu miere şi condimentat în proporţii egale cu scorţişoară, ghimbir, şofran, coriandru şi cardamom.
Şofranul
Şofranul – tratează depresia şi insomnia, previne aciditatea gastrică şi combate infecţiile urinare. Acest condiment este originar din Nepal, iar în zilele noastre cel mai mare producător de şofran este Iranul. Şofranul a fost folosit încă din antichitate pentru calităţile sale cromatice deosebite (erau colorate rochiile de mireasă) şi gastronomice (se potriveşte atât pentru preparatele sărate, cum este orezul, cuscusul, peştele, cât şi în deserturi, cum este de exemplu o salată de portocale), dar şi pentru virtuţile sale terapeutice.
Şofranul conţine vitamine din complexul B, fier, potasiu, sodiu şi provitamina A (carotenoizi cu efecte benefice pentru sănătate). Studiile recente au scos la iveală că şofranul deţine proprietăţi antioxidante, anticancerigene, anestezice şi sedative. Astfel, acest condiment exotic ar putea avea un rol-cheie în prevenirea maladiilor secolului 21, cum sunt afecţiunile inimii, cancerul, diabetul şi bolile degenerative. De asemenea, există în prezent medicamente destinate vindecării acneei şi a altor boli de piele care au în compoziţie şofran.
Macul
Macul – scade nivelul de colesterol, elimină stresul şi tratează durerile de cap. Seminţele de mac sunt folosite în special în patiserie, ca ingredient în compoziţia anumitor prăjituri, sau în brutării, unde stau la loc de cinste pe pâinea cea de toate zilele ori pe covrigul savurat dimineaţa, alături de un iaurt. Însă acestea pot fi adăugate şi în salate, gustul fiind unul discret însă beneficiile vizibile cu ochiul liber.
Seminţele de mac sunt bogate în hidraţi de carbon, lecitina, acid oxalic, alcalozi, acizi graşi, mangan, magneziu, zinc, cupru şi calciu, compuşi care ajută la creşterea nivelului de energie şi care previn numeroase boli, printre care şi cancerul, în special cel de colon. De asemenea, seminţele de mac sunt excelente pentru a calma stările de anxietate, stres, nervozitate şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de memorare.
Şi sistemul digestiv are de câştigat în urma consumului de mac, acesta accelerând arderile şi stimulând producţia de acid gastric. Fosforul din seminţele de mac fac din acest condiment un real duşman pentru osteoporoză, favorizând absorbţia rapidă a calciului în organism şi promovând astfel un sistem osos sănătos.
Anasonul
Anasonul – stimulează pofta de mâncare, ameliorează durerile menstruale şi reumatismul. Acest condiment şi plantă medicinală totodată este un ingredient de bază al licorii poeţilor francezi, absintul. În urmă cu mai bine de 2400 de ani, Pitagora considera această plantă aromatică un adjuvant pentru crizele epileptice, iar în secolul 14 anasonul era atât de valoros încât din taxele de import pentru el a fost reparat Podul Londrei.
Anasonul este, din păcate, un condiment folosit destul de rar în bucătăria românească. Gustul picant al acestuia şi aroma sa intensă acompaniază perfect preparatele mediteraneene, cum ar fi peştele ori carnea de pui, însă poate fi folosit şi în deserturi, cum ar fi de exemplu perele coapte în unt, care capătă o aromă fabuloasă şi un gust autentic, fin, chiar regal am putea spune. Trebuie avut grijă însă la cantitatea de anason folosită deoarece este extrem de parfumat.
Fructele de anason conţin, pe lângă uleiuri volatile, care conferă parfumul specific, lipide, amidon, minerale, complexul de vitamina B, calciu, fosfor, vitamina A şi numeroşi compuşi care contribuie la menţinerea stării de sănătate.
Tonka
Tonka – combate retenţia de apă din organism, elimină paraziţii intestinali şi stimulează libidoul. Boabele de tonka sunt renumite pentru gustul lor de migdale dulci, cu o aromă persistentă şi note de vanilie şi caramel, fiind folosite în special la prepararea diverselor prăjituri cu ciocolată, creme, sufleuri sau îngheţate.
De asemenea, boabele de tonka se potrivesc perfect în dulceţuri sau în sosurile de roşii. Seminţele de tonka au însă şi utilizări non-culinare, acestea fiind folosite frecvent în produsele cosmetice, în parfumuri sau chiar pentru aromatizarea tutunului.
Fenicul
Fenicul – întăreşte sistemul imunitar, previne bolile cardiovasculare şi ameliorează tulburările digestive. În mitologia greacă, feniculul era considerat una dintre plantele favorite ale zeului mâncării şi băuturii Dionis datorită proprietăţilor medicinale extraordinare dar şi pentru gustul specific.
Din păcate, în bucătăria românească este rar utilizat, acesta regăsindu-se cu seamă în arta gastronomică italiană sau franţuzească, unde acompaniază perfect supele ori ciorbele, mâncărurile la cuptor, fructele de mare, peştele, chifteluţele din carne sau iaurtul.
De asemenea, seminţele de fenicul mai sunt folosite în compoziţia pâinii de secară sau a diverselor produse de brutărie. Această plantă aromatică deţine niveluri semnificative de vitamina C, urmată de fibre, potasiu, mangan, acid folic, calciul, fier, magneziu, vitamina B3 şi flavonoizi, substanţe cu proprietăţi antioxidante, diuretice şi dezinfectante.
Nucşoara
Nucşoara – reduce durerile de articulaţii şi pe cele musculare, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi tratează insomnia. Nucşoara este un condiment exotic rar folosit în reţetele româneşti şi, chiar dacă este înrudită cu scorţişoara, se deosebeşte de aceasta prin aromă, gust şi proprietăţi. Acest condiment exotic este considerat a fi bogăţia Olandei, unde se prepară numeroase feluri de mâncare care au ca ingredient nucşoara.
Folosită sub formă de pulbere, nucşoara dă un gust desăvârşit piureului de cartofi, dovleceilor şi cartofilor gratinaţi, iar în supele cremă de legume şi în sosuri, aroma sa uşor picantă este exact ceea ce lipseşte. Trebuie reţinut însă faptul că nucşoara trebuie folosită cu măsură şi la momentul potrivit deoarece, dacă este supusă temperaturilor crescute, aceasta îşi pierde din savoare, motiv pentru care se recomandă adăugarea acesteia la finalul procesului de gătit.
Nucşoara conţine numeroase vitamine şi minerale (potasiu, calciu, fier, mangan) care întăresc sistemul imunitar, ajută digestia şi menţin creierul în cea mai bună formă (datorită miricistinei, o substanţă care protejează celulele neuronale şi împiedică deteriorarea acestora odată cu înaintarea în vârstă).
De asemenea, nucşoara amestecată cu un pic de apă şi miere, până când obţineţi o pastă, aplicată pe piele va conferi prospeţime şi curăţare în profunzime a tenului, reducând cicatricile lăsate de acnee şi lăsând pielea strălucitoare.
Cuişoarele
Cuişoarele – atenuează durerile de dinţi, combat durerile de stomac şi previn balonarea. Gustul lor intens şi iute, iar mirosul foarte puternic intensifică aroma preparatelor dulci şi le dă o savoare aparte. Cuişoarele sunt folosite mai ales pentru vinul fiert, însă pot fi adăugate şi în mâncăruri cu carne, peşte, vânat, tocăniţe sau marinate, precum şi în compoziţia ciocolatelor fine.
Deoarece uleiurile din fructele de cuişoare se evaporă rapid după măcinare, se recomandă păstrarea lor întregi şi râşnirea în funcţie de necesitate şi doar cu puţin timp înainte de utilizare. Însă pe lângă aroma deosebită a acestora, cuişoarele deţin o sumedenie de virtuţi terapeutice, datorită substanţei active numită eugenol, care conferă acestui condiment proprietăţi antibiotice, antifungice, analgezice şi antivirale.
Pe lângă faptul că ajută la sitmularea imunităţii, cuişoarele sunt un real aliat împotriva gastritelor, a balonării, a durerilor articulare şi reumatice şi ajută la împrospătarea respiraţiei (se poate mesteca un cuişor în loc de gumă de mestecat).
Paprika afumată
Paprika afumată – îmbunătăţeşte vederea, previne formarea cheagurilor de sânge, conferă energie şi ajută la arderea grăsimilor. Paprika afumată este un condiment obţinut prin pisarea ardeilor iuţi uscaţi şi afumaţi în mod natural timp de 15 zile cu lemn de stejar şi este cu adevărat specială dacă provine din Ungaria, Serbia California sau Spania, deoarece aceste ţări au o tradiţie îndelungată privind cultivarea celor mai bune soiuri de ardei şi procesul ireproşabil de realizare a acestui condiment.
Paprika afumată se potriveşte la orice tip de friptură, peste cartofii prăjiţi sau la cuptor, în tocăniţe, supe, gulaş sau preparate cu orez. În prezent, este folosită în toate ţările europene, cu precădere în Spania şi Portugalia, oferind un gust deosebit supelor, cârnăciorilor, preparatelor din legume şi salatelor.
Paprika conţine numeroase substanţe cu efect benefic asupra stării de sănătate, între care amintim carotenoizii (luteină şi zeaxantină), care protejează vederea, vitamina E, care ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge, îmbunătăţeşte circulaţia venoasă şi are rol antioxidant, prevenind inflamarea şi dezvoltarea celulor tumorale, şi fier, care susţine funcţia hemoglobinei, de transport de oxigen la ţesuturi şi organe vitale.
Sursa: www.csid.ro
