Remedii naturiste care te scapă de durerile în gât

durere gatDurerile de gât sunt una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate pe timp de iarnă. Pe cât de neplăcute pot fi, pe atât de repede le poţi veni de hac. 

  • Razi un cartof, îl stropeşti cu puţin alcool, apoi pui conţinutul într-o cârpă de bumbac şi aplici pe zona amigdalelor. Laşi să actioneze cel puţin o oră. Este un leac de pe vremea bunicilor.
  • Un leac eficient este usturoiul. Pisezi 2-3 căţei de usturoi, apoi îi amesteci cu puţin ulei de măsline şi pui conţinutul pe 1-2 felii de pâine prăjită. Este un bun stimulant al imunităţii.
  • Poți bea ceai de busuioc, plantă recunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatoare.
  • Mai multe studii au arătat că gargara cu apă şi sare grăbeşte vindecarea în cazul celor care suferă de roşu în gât. Dizolvi o jumătate de lingură de sare într-un pahar cu apă.
  • Bomboanele cu mentă pot fi de ajutor pentru ameliorarea durerilor, de aceea le poţi folosi cu încredere. Acestea stimulează producţia de salivă, fiind benefică pentru a calma mucoasa gâtului, mai ales dacă suferi şi de tuse iritativă.
  • De ajutor este şi condimentul indian numit turmeric. Pui o linguriţă de pudră de turmeric într-o cană cu apă caldă. Bei leacul dimineaţa, pe stomacul gol.
  • Siropul de pătlagină este eficient, pentru că te scapă şi de tusea care, nu de puţine ori, însoţeşte durerile în gât.
  • Supa caldă este de ajutor pentru că nu irită gâtul. De asemenea, este importantă şi pentru hidratare.
  • Ceaiurile sunt foarte utile când suferi de dureri în gât. Poţi opta pentru cele de tei, de mentă, de salvie sau ceai verde, care este bogat în antioxidanţi. Se beau călduţe, nu foarte calde, pentru a nu irita mucoasa gâtului.
  • Propolisul este un leac eficient, mai ales că are proprietăţi antiinflamatoare şi antiseptice.
  • Mierea este de ajutor, căci luptă cu bacteriile. Reduce inflamaţiile şi fluidifică secreţiile, grăbind vindecarea.
  • Gargara cu zeamă de lămâie şi apă este, de asemenea, utilă, pentru că ajută la vindecare ainfecţiilor. Totodată, lămâia conţine vitamina C, care stimulează imunitatea.
  • Inhalaţiile cu mentă şi cu cimbru sunt bineventite, pentru că ajută la vindecare.
  • Pentru amigdalită este foarte eficientă infuzia din scoarţă de stejar, întrucât are proprietăţi antiinflamatorii.
  • Este util să foloseşti un umidificator, pentru că aerul uscat irită gâtul.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*