Medicii spun că primele zile sunt cruciale în cazul persoanelor care au renunţat la fumat. Explicaţia? Dependenţa de nicotină creează starea de agitaţie, de unde şi tendinţa persoanelor de a-şi aprinde o ţigară pentru a se calma.
Experţii site-ului WellnessStarts.com spun că există câteva alimente care sunt la îndemâna tuturor pentru a trece mai uşor peste perioada de cel puţin două săptămâni de după, interval în care riscul de a reîncepe să fumezi este destul de ridicat.
Redu nivelul de nicotină din organism
Astfel, sucul natural din grepfrut sau portocale are capacitatea de a scădea nivelul de nicotină prezent în organism. Specialiştii recomandă cel puţin două pahare de suc pe zi.
Mierea este un alt aliment care scade nivelul de nicotină din sânge. Mai mult, mierea diminuează simptomele de sevraj, scade starea de iritabilitate, dorinţa de a mânca – stări des întâlnite în rândul persoanelor care vor să renunţe la fumat.
În acelaşi timp, plantele pot fi şi ele un bun aliat în astfel de momente. Specialiştii susţin că ghimbirul, ovăzul sălbatic şi sunătoarea sunt câteva dintre plantele recomandate persoanelor care vor să renunţe la acest viciu.
Ghimbirul, sunătoarea şi ovăzul te ajută să te laşi de fumat
Astfel, ghimbirul are capacitatea de a reduce stările de vomă resimţite în special dimineaţa, în primele zile în care ai renunţat la ţigări. Se recomandă ca la micul dejun să adăugăm câteva picături de extract natural de ghimbir într-un pahar de suc de fructe. Mai mult, ghimbirul poate fi adăugat în băutură ori de câte ori apare dorinţa de a aprinde o ţigară.
Sunătoarea are rolul de a calma stările de anxietate şi nervozitate des întâlnite în rândul persoanelor care doresc să renunţe la acest viciu. Specialiştii spun că ceaiul de sunătoare este recomandat să fie băut seara înainte de culcare, deoarece acesta are efectul de calmare. Dacă e băut în timpul zilei, ne vom confrunta cu stări de moleşeală şi somnolenţă.
Ovăzul sălbatic este foarte eficient pentru refacerea echilibrului de vitamine din organism, extrem de afectat pe parcursul anilor în care am fost dependenţi de tutun. Specialiştii spun că vitamina C, D şi E ajută la depăşirea simptomelor apărute atunci când renunţăm la ţigări, precum pofta excesivă de a fuma, diminuarea senzaţiei de gură uscată şi a stărilor de nervozitate.
Sursa: www.csid.ro