Ziua Indragostitilor, sau Valentine’s Day este traditionala occidentului. Bazele acestei zile sunt puse in timpul imparatului roman Claudiu al II-lea, care era un luptator indarjit si avea o armata puternica. Insa, la un moment dat, majoritatea barbatilor romani refuzau sa mai mearga la lupta, preferand sa stea acasa cu sotiile si copiii lor.
In consecinta, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldatii din Roma sa nu se mai poata casatori. Valentin, un preot crestin a timpului, credea ca dreptul oamenilor de a sa casatori era dat de Dumnezeu iar Claudiu nu putea sa-l interzica. Asadar el casatorea in secret cupluri, cununiile fiind facute in locuri secrete, pentru a nu putea fi gasit de imparat.
Intr-un final, Claudiu l-a gasit si l-a arestat. Lui Claudiu i-a placut personalitatea lui Valentin, considerandu-l un tanar intelept si l-a incurajat sa renunte la crestinism si sa devina un soldat roman. Cand Valentin l-a refuzat, a fost intemnitat si condamnat la moarte. Pana in ziua executiei, el a trimis scrisori de adio catre prietenii sai si le-a semnat scriind “Adu-ti aminte de Valentin al tau”.
Valentin a fost executat pe 14 februarie in anul 269 sau 270. Aceasta zi a inceput sa fie dedicata dragostei in secolul al XIV-lea, cand apar primele scrieri de dragoste. Convinsi ca 14 februarie este ziua in care se aduna pasarile, englezii incep sa trimita biletele de dragoste pe care le numesc “My Valentine”. Geoffrey Chaucer mentiona aceasta sarbatoare populara in scrierile sale din 1382.
Prima cutie cu bomboane de ciocolata decorata pentru Ziua Indragostitilor a aparut la sfarsitul anilor 1800, iar cel care a venit cu aceasta idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul ciocolatier. Aceasta zi este anual momentul in care peste 200.000 de persoane cer in casatorie aleasa inimii.