La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, în Bacău.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 41 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vadul Bistriţei, ajungând la intersecţia în sens giratoriu cu strada Bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 62 ani, din Bacău, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internat.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.