Trucuri psihologice de manipulare: 15 sfaturi pentru a fi plăcut de ceilalţi

646x404Experţii susţin că există motive precise pentru care o anumită persoană este mai plăcută decât alta. The Independent întocmeşte o listă cu 15 factori, descoperiţi în numeroase studii efectuate de psihologi, care pot duce la o personalitate plăcută. Aşadar, această listă este una practică pentru animalul social din noi şi, de asemenea, aruncă o lumină asupra factorilor şi dinamicii prieteniei pe care de multe ori – deoarece vine de la sine – nu le băgăm de seamă.

Copiază persoana cu care eşti

Strategia se numeşte oglindirea şi implică mimarea subtilă a comportamentului altei persoane. Când vorbeşti cu cineva, încearcă să imiţi acea persoană, de la limbajul corpului, gesturi şi expresii faciale.

Petrece mai mult timp pe lângă cei cu care vrei să te împrieteneşti

Conform efectului expunerii, cu cât o persoană te vede mai mult, cu atât devine mai familiară cu prezenţa ta, chiar dacă acest lucru nu implică niciun fel de interacţiune.

Oferă complimente

Oamenii vor asocia acele complimente cu personalitatea ta. Dacă descrii pe cineva ca onest şi bun, oamenii te vor asocia cu aceste calităţi. Opusul este de asemenea valid: dacă jigneşti constant pe cei din jurul tău, oamenii vor asocia acele elemente negative cu personalitatea ta, chiar dacă aceştia nu au fost cei care au suferit injuriile.

Afişează emoţii pozitive

Contagiunea emoţională descrie ceea ce se întâmplă atunci când oamenii sunt puternic influenţaţi de stările altor persoane, astfel, dacă doreşti ca oamenii să se simtă bine lângă tine, trebuie să afişezi emoţii pozitive.

Fii cald şi competent

Aici sunt implicate două elemente strâns legate. Dacă eşti prietenos, oamenii vor avea încredere în tine şi te vor respecta pe baza competenţelor tale, precum nivelul educaţional.

Arată-ţi defectele

Oamenii te vor plăcea mai mult dacă greşeşti, dar nu înainte de a dovedi că eşti competent. Arătând că nu eşti perfect te face mai abordabil şi mai vulnerabil (deci nu un pericol) pentru oamenii din jurul tău.

Pune accentul pe valorile împărţite

Este foarte bine atunci când două persoane împart aceleaşi gusturi, dar nu este îndeajuns. Este nevoie şi de accentuarea pe acest aspect.

Atinge-i ocazional

Atinsul discret, al braţului sau al spatelui îl face pe interlocutor să se simtă mai apropiat. Un studiu a arătat că bărbaţii îşi dublează şansele de a intra într-o discuţie cu o femeie atunci când îi ating discret braţul.

Zâmbeşte

Acesta este probabil cel mai vechi truc, cunoscut în media, politică, marketing şi în multe alte domenii care implică relaţii sociale.

Vezi persoana în cauză aşa cum îi place acesteia să se vadă

Oamenii doresc să fie percepuţi într-un mod care se potriveşte cu felul în care se văd ei. Acest fenomen este descris de teoria autoverificării. Altfel spus, dorim confirmare de la cei din jur.

Spune-le un secret

Aceasta este o tehnică foarte eficientă. Oferă ideea că ai încredere în persoana respectivă şi, de asemenea, oferă perspectiva că o simţi apropiată, răspunzând, probabil, în acelaşi fel.

Arată că poţi purta secrete

Continuând ideea precedentă, ţinerea unui secret este probabil cea mai eficientă metodă de a-ţi face un nou prieten. Este dovada supremă de încredere.

Simţul umorului

Râsul, sau umorul, este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei persoane abordabile şi prietenoase şi, conform studiilor, nu poate lipsi.

Lasă-i să vorbească despre ei

Cercetătorii de la Harvard au precizat că vorbitul despre tine este la fel de benefic ca mâncatul felului preferat sau sexul. Astfel, oferind posibilitatea unei persoane să vorbească despre ea va crea o amintire mult mai bună a persoanei respective despre tine.

Fii puţin vulnerabil

Cum am menţionat anterior, vulnerabilitatea face o persoană să se simtă mai în siguranţă lângă tine, deci mai abordabil.

Sursa: www.descopera.ro

Adauga un comentariu

*