Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a publicat în data de 20.03.2017, o nouă revizuire a Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
Revizuirea documentului a vizat corelarea cu modificările aduse Ghidului general POR (prin Ordinul MDRAPFE nr. 286/15.02.2017), în ceea ce privește:
– Modelul standard orientativ al contractului de finanțare
– Termenul aferent depunerii unui extras de carte funciară cu înscrierea definitivă a dreptului de proprietate, în etapa precontractuală.
Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.
Data limită până la care mai pot fi depuse proiecte – 27.04.2017, ora 12:00.
Programul Operațional Regional – POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.
POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fonduilor Europene și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională.