Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

În fiecare an, pe 23 aprilie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În tradiția populară, mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite și al vegetației.

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sfântul Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.

Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe

În ajunul acestei sărbători, se spune că fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor.

În ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag sau iarbă verde pentru a avea un an roditor.

Ramurile verzi sunt păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor.

O altă supersiție legată de această sărbătoare spune că de Sfântul Gheorghe nu este bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Urzicatul este un alt obicei practicat de Sfântul Gheorghe. Există convingerea că prin urzicat oamenii vor fi mai ageri, mai harnici și sănătoși în anotimpul cald ce urmează să înceapă.

Tot în această zi, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Sursa: http://www.romaniatv.net

Adauga un comentariu

*