Programului Summer Job în BCR

14476887682941447687849610Banca Comercială Română (BCR) lansează, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv, programul “Summer Job în BCR”, singurul proiect de educație financiară cu o componentă de internship adresat elevilor de liceu care au peste 16 ani. Programul Summer Job în BCR se desfășoară la nivelul întregii țări, în lunile iulie și august, timp în care liceenii au posibilitatea să lucreze, plătiți, în cadrul sucursalelor BCR.

În Summer Job, cei 50 de participanți selectați vor învăţa din practică noţiuni de educaţie financiar-bancară, vor câştiga bani de buzunar şi vor învăţa cum să îi administreze responsabil.

Experiența trăită în programul Summer Job a fost una specială: am învățat multe lucruri noi de la angajați cu experiență, care m-au tratat ca pe un coleg de-al lor. Am vazut pe pielea mea cum e să muncești și să îți asiguri singur banii și, nu în ultimul rând, m-a ajutat să îmi fac o idee referitoare la viitoarea mea carieră”, spune Andrei Aldea, elev în București, participant la ediția din 2016 a programului.

Am beneficiat de program timp de doi ani la rând. Aici am avut primul contact cu mediul financiar-bancar și am fost îndrumată de doi mentori specialiști care și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării mele, atât cea personală, cât și cea profesională. Atmosferă din bancă, cât și întregul personal m-au ajutat să-mi dau seamă că, pe viitor, îmi doresc o carieră în domeniul bancar și, în prezent, sunt studentă la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori”, a mărturisit Ioana Radu, Buzău.

Pentru a se înscrie în competiție, liceenii trebuie să urmeze doi pași simpli, care îi vor ajuta să acumuleze cunoștințe de educație financiară, dar și să ajungă la convingerea că sunt persoanele potrivite pentru a lucra în BCR timp de două luni:

  • În prima etapă, în perioada 15 mai – 29 mai 2017, liceenii trebuie să acceseze platforma de cursuri online Laboratorul de Cariere – ro, să-și facă un cont și să parcurgă modulul Inteligența financiară pe înțelesul tuturor. În cadrul acestui modul, își vor evalua inteligența financiară, vor învăța cum să-și calculeze bugetul personal, cum să-și seteze obiective financiare și își vor conștientiza comportamentul financiar. După finalizarea modulului, se vor califica în etapa a doua de selecție, care se va derula în perioada 29 mai-15 iunie 2017. Cei care nu parcurg integral modulul nu vor putea trece în etapa următoare a competiției.
  • În cea de-a doua etapă, liceenii vor realiza o lucrare în limba română cu tema „Cine sunt eu?”, în care trebuie să ne spună într-un mod cât mai onest, creativ și original care sunt abilitățile, calitățile sau talentele care îi recomandă sa facă parte din echipa celei mai mari bănci din România. Argumentația poate fi un eseu, o prezentare, un film, un videoclip sau o înregistrare audio. Este permis, practic, orice mijloc de exprimare, cu condiția ca materialul să nu depașească 5 MB (megabiți) și să fie trimis pe adresa summerjob@bcr.ro până la data de 15 iunie 2017, ora 18:00.

În cadrul programului Summer Job, peste 350 de liceeni au lucrat, în ultimii șapte ani, într-o sucursală BCR și au învățat cum să își cheltuiască banii responsabil.

Adauga un comentariu

*