Cinicul sau ironicul poate confunda optimismul cu naivitatea. Dar ingredientul-cheie de-aici este speranța. Care, de altfel, prinde bine tuturor. Partea bună este că se regenerează. De ce să nu încerci? Până la urmă, și în cutia Pandorei au păstrat-o cu un motiv.
De parcă nu ar fi fost suficient de greu să fii părinte, află acum că în sarcinile tale este inclusă și educarea speranței. Practic, de tine depinde ca propriul copil, ajuns la maturitate, să aibă parte de o mai bună integrare și imagine de sine și prin practicarea speranței, alături de toate celelalte abilități.
„Există studii care atestă că oamenii învață să spere în copilărie după vârsta de un an, odată cu apariția identității.
Aceasta nu este o emoție sau un sentiment, ci un tip de gândire învățat, caracterizat prin orientarea către scopuri realiste, formularea unor planuri flexibile, persistență în acțiuni și încredere în forțele proprii“, spune psihologul Alex Căciuloiu.
Așadar, vorbim despre un întreg mix de caracteristici pe care le însumăm în termenul de speranță. Și cum copilul reproduce de mic comportamentele părinților, speranțele și încrederea pe care i-o acordă aceștia vor fi interiorizate și reproduse mai târziu prin filtrul propriu.
„Copilul are nevoie de relații caracterizate de consistență, limite și suport din partea părinților.
Anumiți cercetători afirmă că acest tip de gândire este, totodată, o componentă esențială a rezilienței la traumă și durere psihosomatică,“ mai adaugă psihoterapeutul Alex Căciuloiu.
Între gândirea magică și așteptările sănătoase
Despre speranțe sănătoase, bine conturate și benefice, discutăm atunci când acestea iau forma obiectivelor și gândirii pozitive în a le urmări.
Acum, nu spune nimeni să nu speri că vei deveni milionar în euro, dar, dacă te vezi câștigând la loterie, s-ar putea să te bazezi prea mult pe gândirea magică.
Soluțiile-minune, oricât ne-ar plăcea să credem în ele, sunt prea puțin probabile pentru a le investi cu timp și energie.
Pe de altă parte, aceste resurse personale ar funcționa mai bine în avantajul nostru atunci când le investim în scopuri realizabile.
„Abilitatea de a ne seta așteptări realiste este crucială pentru tipul de gândire ce stă în spatele a ceea ce noi numim «speranță».
Cu cât așteptările sunt mai adaptate propriilor capacități, cu atât tiparul de gândire a speranței devine un catalizator de motivație în viața noastră.
Rămânând conectați la noi înșine, speranța ne va permite să ne schimbăm cu flexibilitate planurile setate și astfel să depășim cu perseverență toate obstacolele inerente.
În același timp, gândirea magică (ce apare în jurul vârstei de 18 luni), se caracterizează prin lipsa unei delimitări clare între imaginație și observația directă a realității.
Aceste tip de gândire reapare punctual pe tot parcusul vieții, cu rolul de a da sens unei realități confuze și greu de înțeles, în care ne aflăm.
Este o scurtătură pentru creierul nostru atunci când suntem în mijlocul unei situații necunoscute, plină de incertitudini și (aparent) pericole.
Dând un sens, chiar și eronat, ne ținem sub control anxietatea și suntem capabili să funcționăm. Tiparul de gândire a speranței, fiind dezvoltat în timpul copilăriei, se suprapune o perioadă în mod natural și sănătos peste etapa gândirii magice.
Încă de la naștere, mintea noastră face legături între diverse elemente: de exemplu, corelând poate mirosul mamei cu siguranța, gustul laptelui matern cu hrana.
Dar, pe măsură ce adunăm experiențe și date, începem să înțelegem cauzalitatea elementelor observate: ce anume determină ca altceva să apară sau să se întâmple.
Dar, odată cu dezvoltarea identității noastre, planurile de acțiune vor crește în complexitate odată cu fiecare etapă de dezvoltare și se vor maturiza în speranță și încredere în propriile forțe“, completează psihologul Alex Căciuloiu.
Pierdut speranță, găsitorului recompensă
Speranța se bazează foarte mult pe încrederea în forțele proprii, motiv pentru care este reglată și de o autoevaluare corectă. Supraaprecierile sau subaprecierilor o vor denatura, dezamăgindu-ne.
Totodată, așteptările noastre, în raport cu un obiectiv, ne pot face fie să ne pierdem ușor speranța (și motivația), fie să nu știm când să renunțăm.
„Contextul vieții actuale ne transmite în mod unitar, că totul trebuie să fie ușor, rapid, distractiv și confortabil pentru noi.
Partea întunecată a consumerismului este faptul că nu se limitează doar la produsele și serviciile pe care le folosim, ci se extinde, ca așteptări de viață, în zona ideilor pe care oamenii le au despre ei înșiși și realitatea înconjurătoare.
Prin urmare, este important să ne facem un plan, să îl punem în aplicare cu încredere în forțele proprii, luând în calcul și faptul că va trebui, cel mai probabil, să îl ajustăm constant în funcție de obstacolele ce vor apărea.
O limită importantă la cele spuse mai sus este că există o credință falsă în mintea multor persoane, conform căreia orice scop cu adevărat important trebuie să implice o anumită suferință sau durere.
Este adevărat că speranța se naște și din confruntarea cu obstacolele ce apar pe parcursul planului nostru, însă, dacă în procesul de a atinge un scop ne simțim bine, ne distrăm sau îl atingem ușor și rapid, acest demers nu face scopul respectiv mai puțin important pentru noi și pentru nevoile noastre“, opinează Alex Căciuloiu, psiholog.
Să renunțăm la convingeri precum „relațiile sunt dificile“ sau „lucrurile mărețe se nasc cu și prin suferință“ –este un semn de echilibru mental și emoțional.
Deseori, acceptarea anumitor greutăți sau nedreptăți, în speranța unui happy-end, este ceea ce ne ține în relații nepotrivite sau pe drumuri personale greșite.
Alex Căciuloiu afirmă că o parte de bază a speranței este și „creșterea unei toleranțe sănătoase la sentimente negative, cum ar fi dezamăgirea. Perseverarea în efort, în ciuda obstacolelor, este apanajul speranței.
Lipsa de speranță, pe de altă parte, este o atitudine negativă și periculoasă, ce ne poate da sentimentul că suntem slabi și incapabili, lipsiți de puterea necesară.
În mod nefericit, această lipsă de speranță o învățăm tot în copilărie, de la adulții din jur. Sentimentul că ceea ce trebuie să întreprindem pentru a ne atinge obiectivul este peste puterile noastre, ne poate duce la disperare, punând în mișcare un adevărat cerc vicios.
Este astfel necesar ca fiecare dintre noi să creadă cu putere că poate schimba lucrurile din jurul lui, prin efortul și perseverența necesare“.
Pentru recuperarea speranței
Chiar dacă speranța o învățăm în copilărie, de la părinți, o lecție insuficientă în acest sens poate fi completată și rescrisă prin experiența proprie, eforturi și determinare.
Așadar, chiar dacă nu beneficiem de o educație sănătoasă în acest sens, o putem remodela pe parcursul dezvoltării personale.
Pentru recâștigarea speranței, Alex Căciuloiu ne recomandă trei primi pași:
- abordarea vieții, în general, prin setarea unor obiective realiste și optimiste;
- identificarea unor moduri alternative de a ne atinge obiectivele, pentru diminuarea riscurilor posibile;
- încrederea în propriile forțe, în puterea de a produce schimbarea și de a ne atinge obiectivele.
Sugestii pentru un curs intensiv de nădejde
Păstrează-ți atenția la tine și la propriile valori și nevoi. Asigură-te că acestea sunt respectate când îți urmărești scopurile. Când ai nevoie de pauză, fă o pauză. De regulă, drumurile lungi au mai multe popasuri.
Detașează-te de agitația de la TV sau social-media pentru a nu te expune problemelor sau agitației altor persoane.
Învață să privești fiecare zi ca pe un cadou unic și irepetabil. Ține un jurnal, în care să îți notezi progresul sau obstacolele aferente fiecărei zile, săptămâni sau luni. Urmărește-ți starea prin paginile acestui jurnal.
Ia fiecare pas pe rând, deoarece schimbarea nu vine brusc.
Fă ceea ce ține de tine în fiecare zi în relație cu ceilalți și pentru a-ți atinge obiectivele.
Identifică-ți persoane-model cu adevărat demne de urmat și amintește-ți în fiecare zi care sunt scopurile tale.
Comunică cu cei din jur despre starea, gândurile și emoțiile tale. Familia, prietenii sau un psiholog te poate ajuta să descarci și să gestionezi sănătos emoțiile pe care nu vrei să le mai ții în tine, pentru a te echilibra și dezvolta.
Sursa: www.psychologies.ro
