Tehnici simple pentru un autocontrol mai bun

Cedezi prea ușor tentației? Simți că nu ai o voință prea puternică? Ți se pare greu să mănânci o singură prăjitură? Nu poți lăsa telefonul din mână? Faci cumpărături în exces și nu poți respecta un buget? Ai nevoie de mai multă voință, dar tu știi asta deja. Iar dacă reușești să o capeți, autocontrolul își va spune cuvântul în situațiile în care ai tendința să cedezi. Vestea bună este că cercetările demonstrează că să faci asta nu este chiar atât de complicat. Iată câteva tehnici simple pentru un autocontrol mai bun. Tu le-ai încercat? 

Zâmbește

Știm deja că zâmbetul, fie el și unul forțat, ne păcălește mintea făcându-ne să ne simțim mai bine dispuși. Iar această stare ne îmbunătățește voința.

Într-un studiu recent, cercetătorii au ales două grupuri de persoane pe care, într-o primă fază, le-au supus unei provocări de a rezista tentației până cnd voința le-a fost greu pusă la încercare.

În faza a II-a a studiului, primul grup a asistat la activități menite să le îmbunătățească dispoziția, în timp ce al doilea grup s-a odihnit.

Supuși unui nou exercițiu de a rezista unei tentații, au avut rezultate mai bune cei din grupul cu o mai bună dispoziție.

Prin urmare, atunci când știi că urmează să ai nevoie de voință pentru a rezista anumitor tentații, îmbunătățește-ți dispoziția: zâmbește, râzi, uită-te la filmulețe cu pisici, dacă vrei.

Ține pumnii strânși

Atunci când îți încleștezi pumnii te ajuți să exersezi autocontrolul. Studiile demonstrează că orice exercițiu pentru autocontrol, în orice formă fizică a lui, te ajută să capeți o mai bună disciplină în toate aspectele vieții.

Așa că, nu îți rămâne decât să alegi exercițiul potrivit pentru tine, atunci când încerci să te lupți cu tentațiile: încleștează-ți pumnul sau ține ochii strâns închiși și concentrează-te asupra respirației.

Meditează

Meditația are numai efecte pozitive: reduce stresul, crește capacitatea de concentrare și de gestionare a emoțiilor.

Cercetările recente arată că are un rol și în autocontrol. Iar dacă tot aduce atâtea beneficii, oare ar fi rău să încerci?

Începe cu exerciții simple, în care timp de 10 minute zilnic, te așezi într-o poziție comodă și te concentrezi asupra respirației tale.

Remindere, notițe, însemnări

Dorințele noastre imediate sunt precum o avalanșă, iar provocarea de a le rezista pare lipsită de orice posibilitate de succes. Emoțiile sunt avalanșa, iar noi neputincioși în fața ei.

Chiar și așa, rațional, putem decide ce ne dorim cu adevărat. Iar pentru a face față emoțiilor, putem apela la alarme, post-it-uri, remindere setate pe telefon, care să ne amintească ce am decis rațional.

Deci un post-it pus pe frigider, cu mesajul „mănâncă o singură prăjitură” nu are cum să strice. Sau o alarmă care să sune atunci când considerăm că am petrecut suficient timp la calculator…

Mănâncă!

Știi că voința este gestionată și amplificată de mâncare? Te mai miri că este atât de dificil să ții o dietă?

Când nu mâncăm, voința ne scade considerabil, motiv pentru care, ne sunt recomandate mesele bazate pe proteine care ne ajută autocontrolul. De aceea și sunt de evitat dietele drastice, prea restrictive.

Până la urmă, la ce bun să încerci să pierzi kilogramele în viteză când ai o stare proastă constant? Agravată de faptul că nu poți slăbi eficient într-un ritm prea alert…

Fii îngăduitoare cu tine

Cum este propria iertare legată de voință? Oamenii de știință ne învață să regretele ne sabotează voința. De aceea, atunci când te simți vinovată că ai mâncat cam multă înghețată, ai șanse mari să cedezi și să ajungi să o mănânci pe toată.

Dacă vrei să schimbi ceva, fii îngăduitoare cu tine atunci când ai cedat tentației și astfel vei avea mai multă voință pentu a face lucrurile așa cum îți dorești rațional.

Sursa: www.psychologies.ro

Adauga un comentariu

*