Şapte din zece români din mediul urban folosesc tehnologia pentru activităţi legate de sănătate, arată un studiu realizat de agenţia Medic One în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group.
Cei mai mulţi dintre aceştia (58%) susţin că astfel au un control mai mare asupra stării de sănătate, alte beneficii indicate fiind un stres redus în ceea ce priveşte afecţiunile proprii sau ale familiei (44%) şi o comunicare mai uşoară cu medicii (42%).
Pentru ce folosesc românii tehnologia digitală în sănătate?
- 50% pentru a se informa,
- 35% o folosesc pentru organizarea stării de sănătate sau a tratamentului medical (programări, remindere),
- 29% pentru monitorizarea indicilor de sănătate
- 23% pentru comunicarea cu medicii sau cu alţi pacienţi.
Dintre românii care se informează online pe subiecte legate de sănătate, cei mai mulţi au folosit în ultimul an forumuri generale (74%), platforme online specializate (69%), grupuri din social media (37%), bloguri (32%) sau chat cu prietenii din social media (31%).
„Deşi tehnologia îi face să se simtă în control şi mai puţin stresaţi, majoritatea românilor se informează din surse neautorizate şi neverificate precum forumurile sau blogurile, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătăţii lor. De aceea, recomandarea noastră este ca medicii, mai ales cei specialişti, să comunice mai mult în online pentru a ajunge la pacienţi şi pentru a minimaliza astfel influenţa surselor nesigure sau înşelătoare”, spune Oana Cociaşu, Managing Partner, Medic One.
Potrivit studiului, 67% dintre cei care folosesc tehnologia – dispozitive inteligente (brăţară fitness, pedometru), aplicaţii mobile şi/sau platforme online (inclusiv email, reţele sociale, forumuri sau chat) – în sănătate au început să facă acest lucru din proprie iniţiativă, doar 15% la recomandarea medicului, 11% la recomandarea familiei sau prietenilor şi 5% la cea a altor pacienţi.
„Faptul că majoritatea românilor folosesc tehnologia în domeniul sănătăţii din proprie iniţiativă arată un potenţial foarte important de creştere a utilizării acesteia în cazul unor eforturi mai mari de promovare din partea medicilor, farmaciştilor sau furnizorilor de servicii medicale.
De asemenea, un public foarte important, pe lângă pacienţi, îl reprezintă cei care au grijă de sănătatea altora. Spre exemplu, 6 din 10 români din mediul urban au în îngrijire alte persoane, în special membri mai în vârstă ai familiei (35%) sau copii sub 12 ani (21%)”, explică Andrei Cânda, Managing Partner, iSense Solutions.
Cât de deschişi sunt românii în privinţa consultaţiilor virtuale:
- pentru a pune întrebări suplimentare medicilor / pentru a afla mai multe detalii (89%),
- pentru interpretarea investigaţiilor medicale (87%),
- monitorizarea evoluţiei unei afecţiuni (74%),
- prescrierea tratamentului (72%)
- diagnostic (44%).
Pentru ce şi-ar dori românii să folosească tehnologia digitală?
- cei mai mulţi dintre români şi-ar dori să folosească aplicaţii sau platforme online pentru programările medicale (78%),
- pentru accesul la informaţii despre boli sau tratament verificate de experţi (65%),
- găsirea medicilor specialişti potriviţi în funcţie de simptome şi eventual aflarea reputaţiei acestora sau opinia altor pacienţi (61%),
- ţinerea evidenţei rezultatelor analizelor şi a istoricului medical (57%),
- ţinerea evidenţei administrării tratamentului şi organizarea schemei de tratament (51%),
- monitorizarea stării de sănătate sau evoluţia afecţiunii (47%)
- sau suport pentru sarcini administrative precum reînnoirea reţetei (44%).
În ceea ce priveşte starea actuală de sănătate a românilor din mediul urban, 35% au declarat că suferă de boli cronice (50% dintre cei cu vârsta peste 45 de ani şi 24% dintre cei sub 45 de ani). Cei mai mulţi sunt interesaţi în special de prevenţie (58%), dar şi de informaţii actualizate pe teme legate de sănătate (34%).
- Românii au preferat în ultimul an serviciile private de sănătate mai mult decât pe cele publice:
- pentru analize medicale de laborator: 61% private vs. 40% publice
- pentru pentru teste de imagistică: 37% private vs. 27% publice
- În timp ce serviciile de stat au fost folosite în special:
- în cazul spitalizărilor 9% private vs. 39% publice
- şi al intervenţiilor chirurgicale 11% private vs. 25% publice
Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe, pe un eşantion de 1.360 de respondenţi din mediul urban, cu vârsta 18+, care utilizează internetul. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în perioada aprilie – mai 2017, şi sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/-2,66%, la un nivel de încredere de 95%.
Sursa: www.csid.ro