Complice la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „accidentul”, reţinut de poliţişti

În seara zilei de 02 august a.c. poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov şi Brigada Operaţiuni Speciale Braşov au prins în flagrant o persoană de sex feminin, care a ajutat cu intenţie, la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, prin metoda “accidentul”.

În fapt, femeia de 39 de ani din judeţul Mureş, în baza unei înţelegeri prealabile cu o persoană de sex masculin, ce se află încarcerată într-un penitenciar din ţară, s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate şi pretinzând că este angajată a Casei de Asigurări de Sănătate, a luat de la aceasta suma de 700 de euro şi mai multe bijuterii din aur.

Totodată, persoana în cauză a motivat că valorile remise vor fi folosite pentru ajutarea fiului reclamantei, care ar fi fost implicat într-un accident rutier.

După ce suspecta a părăsit scara imobilului locuinţei victimei, a fost oprită de către poliţişti şi a fost condusă la sediul Poliţiei Municipiului Bacău pentru cercetări, unde a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:

Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.

Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.

Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ?

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar.

Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii!

Adauga un comentariu

*