În ce insulă grecească mergi în vacanţă?

Grecia are 1400 de insule, 230 dintre ele fiind locuite. Câteva dintre ele reprezintă destinaţia de vacanţă pentru foarte mulţi români şi pentru şi mai mulţi europeni.

Fiecare grup de insule are o alură unică şi unele dintre cele mai frumoase peisaje pentru fotografiat. Însă dacă vrei o varietate cât mai mare de experienţe pe o arie restrânsă, nimic nu se compară la acest capitol cu insulele Ciclade. Grupul acesta de insule se află în apropierea Atenei, mai exact, pot fi accesibile cu ajutorul feribotului din portul Piraeus. De asemenea, specialiştii în tursim susţin că în această regiune beneficiezi de cele mai bune conecţiuni inter insulare cu barca.

Iată care sunt, conform CNN Travel cele mai recomandate insule pentru vacanţă, în funcţie de tipul de experienţă pe care o căutăm.

Cel mai bun decor: Santorini

Povestea din spatele acestei insule se bazează pe o legendă: în anul 1600 Î.H. un vulcan a erupt în mijlocul mării Ionice, iar ceea ce a rămas în urma craterului său formează astăzi insula Santorini. De oriunde ai admira priveliştea pe această insulă, vei avea parte de o imagine superbă. Feţele stâncoase au striaţii de nuanţe felurite, satele şi oraşele sunt agăţate de crestele munţilor iar craterul vulcanic este plin cu apă de culoare albastru turcoise, o încântare pentru vasele de croaizeră ce o vizitează.

Clădirile vopsite în alb din capitala insulei, Fira, seamănă cu o pătură de zăpadă albă pe crestele munţilor.

La extremitatea nordincă, în oraşul Oia, unde apusurile îţi taie răsuflarea, casele, hotelurile şi bisericile par că se rostogolesc la vale pe pereţii de stâncă. În fiecare seară, o mulţime de turişti vin aici ca să vadă cum apunele soarele în marea Egee.

Peisajul este la fel de impresionant şi la nivelul mării. Red Beach (Plaja Roşie), aşa cum sugerează şi numele are un fundal de culoarea ruginii. Alte două plaje renumite sunt Eros Beach şi Caldera Beach, cea din urmă fiind singura care poate oferi un sens perceptibil al imensităţii vulcanului.

Viaţă de noapte: Mykonos

Mykonos este varianta grecească a insulei Ibiza. În afară de iulie şi august, Mykonos pare o destinaţie pentru plajă ca oricare alta, însă în plin sezon, „bufniţele de noapte” sosesc în stoluri, iar strada principală din Mykonos Town este plină de petrecăreţi, chiar şi dintre aceia care îşi poartă copiii în marsupii sau cărucioare. Uneori, străzile înguste sunt atât de pline de oameni încât nu-ţi rămâne decât soluţia de a te deplasa în sensul de mers al mulţimii. În adevăratul stil grecesc, nimic nu se întâmplă dimineaţa devreme, toată agitaţia începe după amiaza şi seara când se încing petrecerile pe plajă. Peste tot sunt baruri pe plajă, taverne, restaurante şi cluburi de noapte.

Cea mai bună experienţă în stilul vieţii rurale tradiţionale: Naxos

Cea mai mare dintre insulele din grupul Cyclades deţine pe coasta vestică un şir de plaje absolut superbe, în centru un castel veneţian, câteva ruine extrem de interesante şi abundă de produse locale, în special lactate.

Dar ce o poziţionează la categoria cele mai bune sate tradiţionale?

Imediat ce ieşi din Chora, oraşul în care te lasă feribotul, viaţa tradiţională grecească este evidentă.

Există 46 de sate în Naxos, unele minuscule, însă toate în stilul tradiţional. În fiecare sat există câte o brutărie, o cafenea, o piazetă unde bătrânii saturlui se întâlnesc pentru a bea cafea şi a depăna poveşti, şi cel puţin una, dacă nu două biserici. Cătunele sunt ascunse printre dealuri, iar printre cele mai faimoase este Kinidaros (cel mai minunat loc de pe insulă unde se face cea mai bună pâine la cuptor cu lemne şi unde sunt cei mai buni muzicieni). Chalki are nişte magazine artizanale excelente iar Samardako oferă cele mai bune clătite. Keramoti este aşezat într-o vale şi pare rupt de civilizaţie, dar este locul din care se pornesc drumeţiile către cascada Routsouna.

Locul potrivit pentru sporturi nautice: Paros

Vântul constant din Paros pare evident din momentul în care feribotul se apropie de insulă. Chiar dacă Paros poate fi la fel de cosmopolită ca şi Mykonos (cu magazine Louis Vuitton şi Diesel) şi suficient de atractivă chiar şi pentru vedetele de la Hollywood (Tom Hanks şi-a cumpărat o casă aici), adevărata actracţie de aici este forţa naturii.

În timpul verii, vântul este excelent pentru a face aproape în fiecare zi windsurfing şi kiteboarding. Principalele plaje potrivite acestor sporturi sunt Pounda (la vest) şi Santa Maria, Golden Beach şi New Golden Beach (la est).

Pentru începători, cel mai bun moment de a învăţa este dimineaţa, când profesioniştii se odihnesc după petrecerile de noaptea, pentru că, într-adevăr, şi aici viaţa de noapte este foarte activă.

Cele mai frumoase plaje: Milos

Fiecare insulă are plajele sale favorite, însă parcă nici una nu promite atâta diversitate la capitolul plaje precum Milos. Unele au nisip alb, altele nisip negru, unele sunt stâncoase, altele cu foarte multe scoici, unele cu apă de culoarea zmaraldului, în timp ce altele cu valuri de culoarea cobaltului. Sunt aproximativ 80 de plaje pe insula Milos, multe dintre ele accesibile doar cu ajutorul bărcii. Fiecare plajă are şarmul său, însă unele chiar nu pot fi ratate, precum: Sarakiniko, cele trei plaje Paliochori, Tzigrado beach sau Paliorema beach.

Cea mai bună destinaţie pentru Robinson Crusoe: Koufonisia

Koufonisia este formată de fapt din două insule, Kato şi Ano, un loc uitat de turişti, aproape nelocuit, în mod special din cauză că cel mai rapid feribot de la Atena ajunge în şase ore. Houfonisia are doar câteva sute de locuitori iar mijlocul de transport cel mai eficient pe insulă este mersul pe bicicletă sau pe jos, fiind un loc estrem de mic.

Principala industie, în afară de turism, este pescuitul, şi cel mai mare oraş este Chora unde se află un port minuscul în care ancorează vasele de pescuit.

Nu ai multe de făcut pe această insulă, însă aceasta este şi ideea. Poţi închiria un caiac sau poţi merge în fiecare zi la altă plajă, dar nici acestea nu sunt foarte multe şi sunt uşor sălbatice. Personal, mi se pare locul ideal pentru vacanţă. Drumul de 6 ore cu feribotul mă pune puţin pe gânduri.

Locul ideal pentru cupluri romantice: Folegandros

Este drept că Santorini este aleasă de cele mai multe ori ca destinaţie de către tinerii îndrăgostiţi, însă o escapadă amoroasă va fi poate la fel de reuşită în Folegandros.

Este locul în care nu prea poţi să fii deranjat deoarece feribotul nu ajunge prea des aici şi există o regulă nescrisă de selecţie a celor care urcă la bord. Principala localitate este Chora, situată pe platoul unui munte şi oferă un aer aparte cu clădirile sale mici, albe, cu uşi albastre, aşezate pe străduţe înguste. Toate sunt foarte bine conservate şi oferă nişte privelişti extraordinare.

Măgarii rămân principalul mijloc de transport şi preparatele din capră, principala mâncare. Scriitori şi pictori din Europa, vin aici adesea pentru inspiraţie.

Cea mai bună mâncare: Creta

La o distanţă de 90 de minute cu un catamaran de mare viteză de Santorini, Creta este vestul sălbatic al Greciei, locul în care oamenii sunt foarte independenţi şi au predilecţie către arme (pe care le folosesc probabil doar pentru a trage în cutii de metal pe marginea drumului sau pentru a trage în aer în timpul festivităţilor).

Creta este binecuvântată cu multe microclimate, un sol fertil şi culturi ce nu au cedat flagelului agriculturii industriale. Acest lucru înseamnă că fructele şi legumele care cresc în Creta au gustul din natură. În plus, datorită celor două sezoane de producţie, Creta este locul principal de unde poţi lua ulei de măsline, brânză şi vin.

Se spune că dacă mănânci la o tavernă tradiţională grecească din Creta, chiar şi una turistică, nu vei avea nici o şansă să nu-ţi placă mâncarea deoarece ingredientele raw reprezintă cheia unei alimentaţii gustoase şi sănătoase.

Sursa: www.life.ro

Adauga un comentariu

*