La data de 16 august a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 49 ani, din Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară pe B-dul Unirii, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 49 ani, din Bucureşti, în urma impactului acesta fiind proiectat în alt autoturism care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, fiind condus de o femeie de 45 ani, din Bacău.
În urma impactului a rezultat avarierea celor trei autoturisme şi vătămarea corporală a două persoane, bărbatul din Bucureşti şi pasagera autoturismului condus de acesta. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Bacău, fără a rămâne internate.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în toate cele trei cazuri şi, totodată li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.