Traumele din copilărie ne ghidează deseori viața adultă mai mult decât suntem în stare să recunoaștem. Rănile nevindecate și suferințele îngropate pot fi reale piedici în calea atingerii potențialului nostru real. Pentru că, în interior, vom purta mereu un copil vulnerabil, trist, neîncrezător. Psihologul Andra Zaharia ne spune cum să depășim o copilărie tristă și cum să alegem corect drumul spre vindecare.
Cum învățăm să vindecăm suferințele din copilărie? Ce putem face pentru noi înșine?
Andra Zaharia: Vindecarea suferințelor din copilărie presupune, înainte de toate, a ne da acces la propria istorie de viață pentru a scoate la lumină eventualele traume.
Odată identificată sursa suferinței, putem privi și analiza situația prin ochii adultului de azi, deblocând și exteriorizând durerea, renunțând la a mai fugi de sine și de propriile sentimente, eliberându-ne de vinovăție, culpabilitate, rușine, ranchiună, renunțând la convingerile și tiparele disfuncționale care ne-au ținut captivi până acum, iertând greșelile și, într-un sfârșit, acceptând și resemnificând experiența.
Odată depășită, trauma va înceta să ne mai rănească și să mai aibă control asupra vieții noastre.
Poate fi trauma din copilărie asemănătoare cu sindromul post-traumatic?
A.Z.: Prin definiție, cuvântul „traumă“ înseamnă rănire, însă înțelesul său nu se limitează doar la nivel fizic, pentru că, la fel ca și corpul, psihicul uman poate fi rănit și traumatizat.
Din punct de vedere psihologic, prin „traumă“ înțelegem un șoc foarte puternic survenit în urma unui eveniment negativ de mare intensitate, care depășește capacitatea individului de a se adapta și care determină sentimente intense cu un rezultat negativ precum:
sentimentul de neajutorare, abandon lipsit de apărare, pierdere a controlului, precum și o zdruncinare a modului în care persoana va percepe lumea, pe sine și pe ceilalți.
Printre cauzele traumelor psihologice putem enumera: abuzul emoțional (verbal), abuzul fizic (acte de violență și agresiune), abuzul sexual, evenimente catastrofale (dezastre naturale, războaie, atacuri teroriste), neglijarea din copilărie, abandonul, divorțul, decesul sau boala grea a unui membru al familiei etc.
Atunci când astfel de evenimente sunt trăite în copilărie, potențialul lor traumatic este foarte mare, putând avea un puternic impact negativ asupra psihicului chiar și în cazul unui eveniment singular/unic.
În consecință, repetarea sau întreținerea experiențelor traumatice pe o perioadă mai mare de timp poate duce la apariția sindromului de stres post-traumatic, care implică schimbări atât la nivel fizic, în structura și funcționalitatea creierului, cât și în dezvoltarea și funcționarea socială a copilului.
Cum putem avea relații sănătoase la maturitate cu noi înșine?
A.Z.: Atunci când rămân nerezolvate, traumele din copilărie își pun amprenta asupra modului în care vom relaționa cu noi și cu ceilalți la maturitate.
Acest lucru se întâmplă pentru că modelul relațional va avea la bază tiparele comportamentale și emoționale învățate de la părinții noștri.
Astfel, nevindecând trecutul, vom căuta în mod inconștient situații și persoane care să recreeze și să îndeplinească modelul parental, chiar dacă acesta este unul disfuncțional.
Pentru a avea relații sănătoase cu noi înșine, ar trebui să devenim conștienți de aceste tipare comportamentale și emoționale, să ne asumăm responsabilitatea propriilor emoții, să folosim fiecare situație care ne duce în trecut pentru a vindeca blocajele și pentru a ne elibera de răni precum abandonul, ignorarea, neacceptarea, respingerea.
Dar relația cu un partener romantic?
A.Z.: Pentru a avea o relație romantică sănătoasă, ar trebui să avem relații conștiente, să alegem lângă noi parteneri alături de care să putem fi noi înșine, în fața cărora să ne putem da jos toate măștile sub care ne-am ascuns de-a lungul anilor, împreună cu care să construim și să evoluăm.
Însă pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar să conștientizăm că noi suntem singurii responsabili pentru vindecarea traumelor din trecut și pentru fericirea noastră și să încetăm a mai căuta parteneri-salvatori sau alături de care să replicăm tiparele parentale de relaționare.
Care sunt cele mai frecvente probleme de relaționare care apar?
A.Z.: Deși trauma afectează toate nivelurile ființei umane (emoțional, fizic, cognitiv, comportamental, spiritual), cel mai des întâlnite sunt consecințele de la nivel relațional, deoarece omul este o ființă socială.
Printre cele mai frecvente probleme de relaționare putem enumera: lipsa de încredere în ceilalți (posesivitate, gelozie, nevoia de reconfirmare), ostilitatea, tendința de victimizare (tendința de a se considera mereu nedreptățit, persecutat), izolarea, frica puternică de abandon și de respingere, dorința de control, teama de intimitate și problemele sexuale.
Cum depășim devalorizarea personală? Teama sau chiar convingerea că nu merităm să fim iubiți?
A.Z.: Convingerile că suntem lipsiți de valoare, că nu nu merităm să fim iubiți, își au originea în experiențe dureroase pe care le-am trăit de-a lungul copilăriei, precum:
respingerea, abandonul, mesajele sau atitudinile negative venite din partea persoanelor semnificative din viața noastră.
Trăite cu intensitate sau în mod repetat, aceste experiențe au generat în noi neîncredere sau chiar neputința de a iubi sau de a permite să fim iubiți.
Cum putem depăși aceste temeri? Prin schimbarea „lentilelor“ prin intermediul cărora privim realitatea și ne percepem pe sine.
Conștientizând că aceste convingeri și temeri nu ne aparțin, renunțând la a mai privi prezentul și viitorul prin ele, vom putea începe să ne formăm o imagine cât mai corectă despre noi înșine, cu calități, aptitudini, talente, valori și reușite personale, nu doar cu defecte, limitări și eșecuri.
Prin acceptare, iubire și împăcarea cu sine, vom descoperi noi resurse și vom fi mai încrezători în forțele proprii, devenind pe zi ce trece cea mai bună variantă a noastră.
Cum ne putem detașa de trecut? Chiar putem lăsa totul în urmă?
A.Z.: Detașarea de trecut este posibilă abia după ce rănile sufletești au fost închise și am făcut pace cu trecutul nostru.
Acest lucru se întâmplă atunci când înțelegem și acceptăm că ceea ce am trăit face parte din istoria noastră personală, că trecutul nu mai poate fi schimbat, ci doar modul în care noi îl percepem și ne raportăm la acesta.
Renunțând să mai cărăm după noi suferința, eliberându-ne de greutatea trecutului, vom putea închide acest capitol dureros al vieții noastre. Din acest moment, putem începe să trăim cu bucurie prezentul și să privim cu încredere către viitor.
Cât de complicat este să ne revenim, atunci când familia toxică a acționat asupra noastră până la maturitate?
A.Z.: Ruperea de o familie toxică nu este un lucru ușor de făcut, deoarece, deși ne aduce mai multe suferințe decât beneficii, familia reprezintă singurul model relațional pe care îl cunoaștem și în baza căruia știm să funcționăm.
Astfel, neavând alt termen de comparație, ne este dificil să ne dăm un pas în spate și să putem surprinde și privi obiectiv imaginea reală, să observăm comportamentele disfuncționale și efectele lor asupra noastră.
Însă, în momentul în care devenim conștienți de cercul vicios în care ne aflăm, devenim disponibili la schimbare.
Pentru că schimbarea presupune un proces complex de reconstrucție personală, este recomandat ca în astfel de situații, să apelăm la ajutorul specializat al unui psihoterapeut.
Acesta ne va îndruma și ne va susține în a identifica și a restructura tiparele disfuncționale moștenite de la părinți, în a ne descoperi pe noi înșine, în a clădi relații sănătoase cu noi înșine și cu ceilalți, în a ne construi viitorul pe care ni-l dorim.
Sursa: www.psychologies.ro
