Chiar dacă melodiile de Crăciun se aud peste tot iar decorațiunile tematice au cuprins orașele încă din noiembrie, sezonul rece nu aduce doar ghirlande și zâmbete de sărbătoare, ci și o schimbare vizibilă de dispoziție.
Winter blues sau depresia sezonieră este un fenomen dovedit științific și se asociază cu reacția organismului vis-a-vis de lumina zilei. Pe măsură ce aceasta scade temporal și în intensitate, hormonii noștri sunt influențați în mod negativ: nu se mai secretă suficientă melatonină iar rezultatul este o stare de letargie și o indispoziție incontrolabilă. Sau aproape incontrolabilă, pentru că noi îți propunem câteva trucuri, ca să temperezi melancolia:
1. Iluminează casa corespunzător
Chiar dacă lumina artificială nu poate echivala efectul luminii naturale, aceasta poate ameliora efectele întunericului prematur, mai ales atunci când vorbim despre lumina fluorescentă sau cea asemănătoare apusului, care pot fi folosite drept fototerapie. Încearcă o strategie de iluminat interior împotriva indispoziției, alegând un corp de iluminat care să permită instalarea unuia sau mai multor becuri care să creeze o lumina puternică, dar caldă, în cameră.
În plus, poți îmbina utilul cu plăcutul. Pe de-o parte, corpurile de iluminat potrivite te vor înviora, dar îți vor înviora și casa, dacă se vor integra decorativ în schema cromatică și stilul încăperii. Spre exemplu, un corp suspendat din cupru sau din fier forjat merge de minune într-o casă modernă și este tendința momentului. Îți va înfrumuseța camera, cu siguranță. Pe de altă parte, un astfel de corp se asociază, de obicei, cu un bec LED cu filament, care emană o lumina caldă, similară apusului, care înconjoară încăperea într-o lumină difuză, relaxantă, care te invită spre bună dispoziție.
Chiar și o plafonieră poate fi o sursă de lumină grozavă, dacă îi instalezi un bec corespunzător, care să nu sporească ambianța rece cu o lumină de neon, ci să adauge o stare de bine. Nu subestima nici lumina laterală, cea a lămpilor și a veiozelor, care cade natural asupra obiectelor din cameră.
2. Fii activ
În zilele reci, întunecate, poate fi greu să te ridici din pat. Dar este important să te miști cât mai mult și să rămâi activ. Munca, școala sau obligațiile sociale îți oferă un impuls pozitiv în această direcție și concentrarea necesară pentru a nu cădea victima acestei perioade dificile.
În plus, pe lângă sarcinile de zi cu zi ce necesită un minimum de voință și energie, poți suplimenta mișcarea prin exerciții simple de gimnastică sau yoga, ce vor contribui cu siguranță la menținerea unei dispoziții sănătoase.
Un astfel de exercițiu constă doar în câteva mișcări: stai în picioare cu umerii relaxați, greutatea distribuită uniform între tălpi, brațe și părțile laterale. Respiră adânc și ridică-ți mâinile deasupra capului, palmele îndreptate una spre cealaltă, cu mâinile drepte. Atinge cerul cu vârful degetelor. Expiră.
3. Discută problema
Una dintre cele mai bune modalități de a te simți mai bine este să te deschizi și să discuți despre dispoziția ta și schimbările care au avut loc legate de ea, precum și de evenimentele care contribuie la această stare. Dacă ai o perioadă mai dificilă sau îți regăsești cu greu motivația să te redresezi, discută cu un prieten despre asta. Cel mai probabil, și ei au avut astfel de senzații și pot da sfaturi prețioase. În plus, astfel de discuții ce depășesc sfera banalului au darul de a fortifica relațiile și a consolida emoțiile reciproce.
Dacă tristețea sau letargia persistă însă timp de zile întregi sau săptămâni sau dacă îți este greu să percutezi lucruri obișnuite, de rutină, ia în considerare contactarea unui terapeut sau a altui profesionist care te poate ajuta.
Nu încerca să eviți sau să negi problema, cu cât este mai devreme identificată, cu atât va fi mai ușor de tratat. În plus, toată lumea se confruntă cu astfel de senzații și deschizându-te, ai putea fi surprins să împărtășești aceleași emoții cu cineva apropiat, fără să îți fi dat seama.
În final, cea mai bună soluție e să te concentrezi pe lucrurile pozitive și să te bucuri de ele, oricât ar fi de mici. Încet-încet, lumina de la capătul tunelului va reveni, la propriu.
Sursa: www.psychologies.ro