Peste 730 kg de articole pirotehnice, care urmau să fie comercializate către cetățeni au fost confiscate de polițiști în urma acțiunilor de verificare a respectării prevederilor legale în domeniu.
La data de 29 decembrie 2017, polițiștii din Oneşti au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
În cadrul acțiunii, în municipiul Oneşti, poliţiştii au depistat o femeie de 46 de ani şi una de 52 de ani, ambele din localitate, care ofereau spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice.
Cantitatea de aproximativ 216 kg de articole pirotehnice, în valoare de 16.660 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauza s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La aceeaşi dată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
În cadrul acțiunii, în municipiul Bacău, poliţiştii au depistat o femeie de 62 de ani, din localitate care oferea spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice, în cantitate de 40 de kg.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La data de 30 decembrie 2017, polițiștii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 48 de ani, din comuna Ungureni, ocazie cu care au identificat cantitatea de 3 kg de articole pirotehnice, fără documente justificative.
Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 200 de lei a fost ridicată în vederea confiscării. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
Aceeaşi cantitate a fost depistată şi de poliţiştii din Moineşti la o societate comercială din localitate, în data de 30 decembrie 2017. Administratorul, un bărbat de 55 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La aceeaşi dată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat în Bacău un bărbat de 31 de ani, din localitate care oferea spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice, în cantitate de 450 de kg.
Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 35.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La data de 31 decembrie 2017, polițiștii Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat o femeie de 44 de ani, din localitate, care oferea spre vânzare cantitatea de aproximativ 8 kg de articole pirotehnice, fără documente justificative.
Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 1000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La aceeaşi dată, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din comuna Bereşti- Tazlău care conducea o autoutilitară pe strada Mihai Viteazu. Asupra a doi pasageri din autoturism, doi bărbaţi, unul de 28 de ani şi altul de 31 de ani, poliţiştii au găsit 6 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 900 de lei.
Cantitatea de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării. Poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi bărbaţi cu amendă în valoare de 5000 de lei.
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat în flagrant un bărbat de 44 de ani, din comuna Hemeiuş care oferea spre vânzare articole pirotehnice fără drept. Cantitatea de 5 kg de articole pirotehnice în valoare de 1000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat în flagrant o femeie de 41 de ani, din localitate care oferea spre vânzare articole pirotehnice fără drept.
Cantitatea de aproximativ 6 kg de articole pirotehnice în valoare de 800 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.