Accident rutier pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum

La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din Moineşti au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, cu victimă, în localitatea Enăcheşti.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din comuna Bereşti- Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 118, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un podeţ.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui pasager de 49 de ani, din Oneşti, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii vă reamintesc că:

– Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

– Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă!

– Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!

– Este absolut necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să se efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să se evite, pe cât posibil, efectuarea manevrelor de depăşire, care se dovedesc extrem de periculoase.

– Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Adauga un comentariu

*