Am început să practic yoga de șase luni, timp în care simt că aș fi făcut multe ședințe de terapie. Pentru că am învățat să fiu cu mine. Am învățat să mă ascult.
Voiam să fiu în acord cu mine. Voiam să mă ascult și să mă și înțeleg… că de ascultat, mă ascultasem deseori. Dar cumva, emoțiile și gândurile mă copleșeau atât de mult, încât aveam insomnii sau dormeam întrerupt, aveam episoade de depresie, mă izolasem de lume.
Mereu am fost mai retrasă, iar starea mea psihică înspre depresie. Nu sunt foarte sociabilă, stau mult timp în casă, iar de muncit… dacă pot să muncesc fără pauză este perfect.
În mare parte pentru că dacă am prea mult timp liber realizez că deși muncesc mult, nu am cine știe ce bani, nu am încă o casă a mea, nu am o relație de cuplu, nici vorbă de vreun copil la orizont. Iar toate acestea sunt lucruri pe care știu că mi le doresc.
Prin muncă, reușeam mereu să îmi evit propria viață, propriile emoții. Pentru că dândul-le frâu liber, îmi spuneam că nu sunt la fel de bună sau capabilă ca alții, că poate nu merit, că poate sunt o ratată. Lucruri care pentru depresie sunt precum combustibilul pentru un vehicul.
Dar am simțit la un moment dat nevoia unei schimbări. Am tot încercat să merg la sală să fac sport, pentru că știam ce efecte benefice are și asupra creierului. Dar nu s-a lipit nimic de mine.
Nu sunt genul de persoană care să se simtă bine făcând fitness. Nu mai spun că mă simțeam precum o cărămidă, orice aș fi făcut. Iar la aerobic, o cărămidă lipsită de grație.
Am văzut femei mai plinuțe care erau grațioase și aveau ritmul în sânge. Eu, parcă exersam pe altă piesă, din alt film sau sală de sport. Și am renunțat. Iar.
Repet, nevoia de schimbare și dorința de a ieși din acest cerc, a rămas cu mine. Nu mai voiam să fumez ca și când nu mai există ziua de mâine, să apelez la ciocolată ca să mă bucur de endorfine, să stau în casă eu, munca și pisica. Voiam altceva.
Și atunci am citit, întâmplător, despre yoga. De fapt, de atunci, cred că nimic nu este întâmplător. Pentru că este fix ce aveam nevoie.
În copilărie, timp de câțiva ani, am făcut gimnastică, iar de pe urma acestei îndeletniciri, am avantajul că și la 1,76 m ai mei, sunt flexibilă. Nu că mi-ar trebui cine știe ce pentru a practica yoga. Din contră, cred că oricât de cărămidă m-aș fi simțit în continuare, tot mi-aș fi găsit locul acolo.
Pentru mine, yoga a devenit metoda sigură de a fi atentă la mine și la nimic altceva din jurul meu. Treptat, am învățat să îmi coordonez respirația, să îi acord atenție și să fiu cu mintea în prezent atunci când practic.
Despre mindfulenss citisem și chiar încercasem, dar îmi era greu să îmi conving mintea să vină în prezent. Iar atunci când reușeam, susțineam atenția pentru un minut, cel mult, înainte să pornesc la drum cu alte gânduri, scenarii, nemulțumiri, regrete sau temeri.
Yoga mi-a adus disciplină în viață și mai multă energie. Mai mult chef de a trăi și de a mă conecta real la ceea ce este în jurul meu. Nu mai fug de ce mă sperie, nu mă mai ascund în muncă. Mi-am făcut câteva prietene cu care și socializez.
Îmi caut mai des prietenele care se obișnuiseră cu absența mea. Citesc mai mult, în special cărți pentru dezvoltare personală. Iar de trei luni am o nouă relație. De patru luni nu mai fumez.
Nu a fost ușor, dar când fumam după o lecție de yoga, aveam impresia că șterg cu buretele tot ce făcusem bun pentru mine. Și îmi doream atât de mult un nou început!
Cred că fiecare dintre noi are o datorie față de sine. Cea de a încerca să găsească ce schimbare i se potrivește. Mai ales atunci când și tu și cei din jur, înțelegeți că este momentul unei schimbări.
Nu numai că te vei simți excelent cu faptul că ești capabil să faci o schimbare, dar și cu noua ta versiune te vei simți mai bine.
Sursa: www.psychologies.ro
