De cele mai multe ori facem lucruri din obișnuință, avem anumite reacții, comportamente fără să le conștientizăm. Dar dacă le-am putea controla noi pe ele, ci nu ele pe noi? Iată cum se formează un tipar autodistructiv și ce avem de făcut.
Tiparul autodistructiv
Mai întâi să vedem ce este un tipar autodistructiv. El reprezintă o formă de manifestare exterioară a emoțiilor și gândurilor prin care ne autosabotăm provocându-ne neplăceri.
Acesta se formează de regulă în copilărie, poate apărea și în adolescență, și uneori chiar și în viață adultă în urmă unor experiențe memorabile pentru persoană în cauza.
Însă toate tiparele autodistructive au ca punct de plecare neîndeplinirea adecvată a nevoilor noastre.
Categorii de nevoi neîndeplinite
O primă categorie ar fi acele nevoi care au fost îndeplinite de la puțin, la …mai deloc. Se nasc astfel tipare de deprivare emoțională în care persoana nu știe ce nevoi are, și nici cum să și le adreseze. O astfel de persoană poate reacționa, de exemplu, prin exprimări de genul: „Nici nu știu ce vreau!”.
Un alt tipar este cel de abandon în care copilul va ajunge un adult care va alege persoane indisponibile atât fizic cât și emoțional, tocmai pentru a-și demonstra credința că este „abadonabil”, iar încrederea că poate fi cineva lângă el când are nevoie de iubire, tinde spre zero.
Dacă copilul este rănit fizic sau verbal, sau persecutat prin sintagme de genul: „Ești prost!”, „De ce X poate, și tu nu?”, sau idei că „Lumea este nesigură, oricând ți se poate întâmplă ceva rău!”, vor apărea ulterior acele tipare de neacordare a încrederii, fie în sine, fie în alții sau în lumea înconjurătoare, în general.
Reversul medaliei
Se poate întâmpla ca nevoile să fie neîndeplinite adecvat și dacă un copil primește prea mult din ceva benefic.
Dacă îi spui „Ești perfect!”, „Poți fi ce vrei tu!” sau chiar „Bravo!” pentru orice lucru pe care îl face, deși nu a presupus un efort conștient orientat către un scop, acesta va crește crezând că i se cuvine totul și că lumea toată asta îi datorează.
O altă situație ar fi aceea în care i se oferă totul pe tavă, fără a vedea un proces de muncă în spate și fără a fi învățat să îl facă la rândul său, când situația o va cere.
În acest caz, adultul va avea un șoc în momentul în care va vedea că lumea nu îi oferă totul de-a gata și că trebuie să facă lucruri pentru a obține ceva, lucruri pe care el nu a învățat să le facă.
Poate vă întrebați, citind aceste ultime exemple, ce este rău în a ne lăuda copiii necondiționat și a le face viață cât mai ușoară? Răspunsul este simplu: acești copii vor crește și vor constata, unul că nu este atât de grozav pe cât i s-a spus și se credea, iar altul că nu știe să facă nimic pentru că părinții făceau totul pentru el/ea.
Cum putem evita formarea tiparelor autodistructive
Pentru a preveni pe cât posibil formarea unor tipare, care vor ghida adultul în orice situație în care se poate simți gol pe dinăuntru, de neiubit, abuzat, pus sub lupă, speriat că orice lucru sau eveniment l-ar putea răni, incompetent și incapabil de a avea încredere în el că poate reuși singur sau sentimentul de întreptățire falsă, trebuie să îndeplinim nevoile copiilor.
Nevoile copiilor sunt diferite de dorințele lor, iar acestea din urmă nu trebuie îndeplinite de fiecare dată! Un copil are nevoie să fie ascultat de ce vrea o jucărie nouă, însă nu este musai să i-o și cumpărăm.
Pentru că nu suntem perfecți, anumite tipare se vor forma, însă atunci când apar, ele trebuie constrânse de la a ne cauza neplăceri și disconfort, prin renunțarea la comportamentele care conduc la așa ceva.
Și mai clar, dacă într-o situație anume cineva ne dă un sfat necerut, iar instinctul nostru este să reacționăm: „Bine că ești tu deștept!” pentru că avem impresia că a vrut să spună printre rânduri: „Nu știi tu cum să faci, uite că îți spun eu!”, ar fi indicat să ne abținem.
Apoi, nu strică să ne gândim de fapt de ce anume avem nevoie cu adevărat. Poate în acest caz, chiar este vorba despre sprijin pentru a găsi calea către cea mai bună soluție.
De Ana Pantazescu-Ana , psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competențe în terapia schemelor, terapie sistemică de familie și cuplu.
Sursa: www.psychologies.ro
