Ce să nu faci în caz de arsuri sau răni superficiale

Primele momente imediat după ce te-ai rănit sau a început o sângerare nazală sunt și cele mai importante. În funcție de modul în care reacționezi vindecarea va fi mai rapidă sau nu.

Nu spăla o rană sau o arsură cu apă oxigenată

Dacă te tai în timpul gătitului sau copilul își julește genunchiul spală bine locul cu apă rece, nu cu soluții ca apa oxigenată. Aceasta atacă bacteriile, dar și țesuturile din jurul rănii. Prin spălarea rănii cu apă rece și săpun îndepărtezi murdăria și dezinfectezi zona.

În situațiile în care te confrunți cu o arsură superficială, nu acoperi zona și nu aplica ulei sau unt.

Grăsimea va îngreuna eliberarea de căldură la nivelul rănii. Clătirea zonei cu apă rece e cel mai bun mod de a reacționa. Menține sub apă rece 10-20 de minute, nu mai mult, apoi acoperă cu o compresă sterilă. Nu folosi creme, unguente, loțiuni!

Dacă zona e acoperită cu haine care s-au lipit, nu încerca că desprinzi materialul. Nu aplica gheață și nu-i da persoanei rănite să bea apă. Cere ajutor de specialitate în caz că apar bășici, dureri, inflamații și dacă arsurile sunt pe față, membre, articulații, zona intimă.

Evită să lași capul pe spate dacă ai sângerări nazale

Când ai scurgeri de sânge din nas, cel mai bine este să aduci capul puțin în față, să prinzi între două degete baza nasului timp de 5-10 minute, fără a detensiona. În acest fel, nu riști ca sângele să te înece sau să-ți provoace vărsături. Mergi la camera de gardă a unui spital de urgență dacă sângerezi mai mult de un sfert de oră.

Renunță la frecțiile cu alcool sanitar

Când copilul are febră înaltă și nu reușești s-o reduci, îți aduci aminte de un remediu din bătrâni, să-i faci frecție cu alcool medicinal sau să-i aplici pe piept comprese cu alcool medicinal. Medicii atrag atenția că leacul este toxic și poate afecta grav sănătatea copilului. În unele cazuri, copiii mici ajung să intre în comă din această cauză.

Nici adulților nu le este benefic, pentru că alcoolul se evaporă cu rapiditate. Inițial creează o răcorire doar la nivelul pielii, deci nu scade cu adevărat temperatura corporală. În schimb, alcoolul pătrunde în piele și are efect toxic. Cele mai bune remedii rămân odihna, consumul mare de lichide calde, antipireticele.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*