Polițiștii din Podu Turcului au participat la o activitate de prevenire privind circulaţia pe drumurile publice. Activitatea s-a desfăşurat o unitate şcolară din comună, cu participarea cadrelor didactice şi a elevilor de ciclu primar.
Polițiștii au prezentat elevilor regulile de circulaţie rutieră şi i-au sfătuit să circule numai pe trotuare, să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje, să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice şi să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.