Autori de furt prinşi în flagrant de poliţişti

La data de 02 aprilie a.c, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în flagrant doi tineri, de 17 şi 20 de ani, din localitate, în timp ce sustrăgeau bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe raza comunei Urecheşti.

La vederea poliţiştilor, tinerii au abandonat autoturismul în care încărcau materiale feroase şi au încercat să se sutragă prin fuga de la locul faptei, însă au fost prinşi şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.

Cantitatea de materiale feroase, de circa 100 kg, încărcată în autoturism a fost restituită societăţii păgubite.

În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*