Ce tip de inteligență ne putem spori în avantajul nostru și al celor din jur

Atunci când vorbim despre dezvoltarea inteligenței, ne orientăm către memorie, atenție, etc. Respectiv, către inteligența măsurabilă prin teste. Dar pierdem din vedere că ne putem dezvolta și un alt tip de inteligență. Iată care.

Se spune că este datoria noastră să ne dezvoltăm și îmbunătățim abilitățile de-a lungul vieții. Astfel, devenind mai buni și mai inteligenți, vom descoperi resurse noi pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții.

Poate, cine știe, vom ajunge chiar și la rezolvarea disputelor politice fără a cădea în penibil sau a recurge la conflicte și agresiune.

Interesant este că atunci când ne gândim la a ne îmbunătăți ca indivizi, căutăm mijloace prin care ne putem dezvolta cogniția rece sau lipsită de latura emoțională – logica, gândirea critică, memoria, și mai puțin mijloace pentru dezvoltarea celei calde, sau mai bine zis acelui tip de memorie care ne-ar ajuta, spre exemplu, să înțelegem ce gândește o altă persoană.

Acest tip de inteligență este cea dezvoltată de psihologi și necesară psihoterapiei. Cea din urmă este o cogniție emoțională.

Evident, este un avantaj să beneficiezi de primul tip de inteligență, de ce să nu recunoaștem? Dar dacă luăm în calcul solicitările joburilor actuale, dincolo de abilitățile intelectuale, se cer tot mai des abilități precum să înțelegi ce gândesc și simt ceilalți, să fii plăcut și sociabil.

Acest tip de inteligență te ajută nu doar să te angajezi, desigur, dar în primul rând să fii mult mai adaptabil.

În condițiile schimbărilor permanente în care trăim, a unor analize mai profunde ale istoriei personale a fiecăruia, cu toții ne trezim în derivă într-un moment sau altul. Iar aici vorbim fie de un divorț, fie de pierderea jobului, fie de o traumă căreia îi cauți explicații și soluții în trecutul personal.

Așadar, dincolo de „10 tehnici pentru o memorie mai bună” și „5 metode pentru a învăța ușor orice limbă străină” să ne orientăm și către empatie, ascultare activă, mindfulness și acceptarea propriei persoane.

Pentru că astfel de instrumente ne ajută să trăim mult mai fericiți cu noi înșine și cu cei din jur și, cine știe, poate să înțelegem mai bine sensul vieții.

Sursa: www.psychologies.ro

Adauga un comentariu

*