Tânăr prins în flagrant de poliţiştii Secţiei 1 în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals şi fără permis

Polițiști din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat în flagrant un tânăr de 24 de ani, din comuna Buhoci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Letea, neînmatriculat, având montate plăcuţe cu numere provizorii de înmatriculare aparţinând unui alt autovehicul.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals şi fără permis de conducere.

Adauga un comentariu

*