Scapă de depresie cu ceai de valeriană

Dacă te simți extrem de demoralizat în ultima vreme, fără niciun motiv, atunci ai putea suferi de depresie. Pentru a combate stările depresive cu care te confrunți, înainte de a apela la pilule, încearcă remedii naturale. 

Stările depresive sunt legate de o combinaţie de factori medicali şi de mediu, care scad nivelul de serotonină, o substanţă responsabilă de starea de bine a organismului.
Exerciţiile fizice regulate, mesele sănătoase, bogate în fructe, legume, cereale integrale, peşte, alune de pădure, ciocolată neagră, ajută creierul să producă serotonină.
Bogată în polifenoli, ciocolata neagră controlează nivelul de serotonină, hormonul al cărui deficit este responsabil de depresie şi oboseală. O cantitate de 45-50 g de ciocolată neagră pe zi consumată 2 luni îmbunătăţeşte starea de spirit şi alungă oboseala cronică.
Infuzie de busuioc
Toarnă apa clocotită peste 1 linguriță de frunze de busuioc, acoperă cu un capac şi lasă la infuzat 10 minute. După ce s-a răcit, strecoară ceaiul. Bea câte 2 căni pe zi, după mesele principale.
Macerat de mușețel
Peste 2 lingurițe de flori de mușețel toarnă apa fiartă și răcită și lasă la macerat 30 de minute. Strecoară lichidul și pune deoparte. Peste florile rămase toarnă apa clocotită lasă 15 minute. Strecoară, apoi amestecă ambele lichide. Bea 2-3 ceaiuri pe zi.
Ceai de roiniță
Opărește o linguriță de frunze de roiniță, timp de 5 minute, într-o cană de apă clocotită. După răcire, strecoară și se beau 2-3 căni de ceai pe zi.
Infuzie de valeriană
Toarnă peste o linguriță de rădăcină de valeriană uscată o cană de apă clocotită. Lasă la infuzat 10 – 15 minute. Bea 2 ceaiuri pe zi, dimineața și seara.
Ceai de sunătoare
Pune apa la fiert și, când dă în clocot, adaugă o linguriță de flori de sunătoare. Lasă să fiarbă 5 minute. Bea câte 3 căni de ceai de sunătoare, zilnic, în cură de 2 luni. Planta este bogată în hipericină și hiperforină, care favorizează eliberarea de dopamină și serotonină (așa numiții hormoni ai fericirii). Remediile cu sunătoare nu sunt indicate gravidelor, copiilor şi femeilor care alăptează.
Bine de știut!
Este important ca persoanele care suferă de depresie să mănânce alimente bogate în zinc, magneziu şi acizi graşi Omega-3.
Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*