Deşi emoţiile precum tristeţea, durerea sau furia sunt diferite de suferinţă, deseori nu facem diferența între ele, fiindu-ne greu să acceptăm că suferinţa este o alegere. Iată cum ajungem la suferință și ce putem face.
Când ne confruntăm cu o situaţie problematică, provocatoare sau negativă, când are loc un eveniment nefericit în viaţa noastră, este natural să apară şi emoţiile negative precum durerea, tristeţea sau furia şi la fel de natural este să le acceptăm şi să le trăim astfel încât să se consume.
Mulți dintre noi rămân însă blocaţi în aceste emoţii, consideră că nu le pot controla şi se concentrează pe situaţia, evenimentul sau persoana care le-a provocat emoţiile.
Indiferent că este vorba de furie, tristeţe sau durere, atunci când mutăm, când externalizăm responsabilitatea stării provocate de aceste emoţii, ne producem suferinţă.
Suferinţa apare când considerăm că nu putem controla emoţiile care apar în diverse situaţii şi ne focusăm pe factorii externi, declanşatori sau pe situaţia căreia îi ataşăm emoţii.
Un exemplu ar fi despărţirea de un partener. Atunci când se întâmplă, despărţirea poate fi dureroasă, tristă sau chiar pot să apară resentimente și furie.
Până aici este un proces natural, însă acuzând fostul partener de emoţiile pe care le simţi tu, dând vina pe situaţie (despărţire) pentru starea ta, pentru acţiunile tale, pentru cum te simţi, pentru ceea ce faci sau ce nu faci, aceasta este deja o alegere a ta care transformă situaţia într-o suferinţă.
Cele mai frecvente surse ale suferinţei
Două dintre principalele surse care provoacă suferinţă sunt neacceptarea realităţii şi blocarea în trecut (prin poveştile pe care le tot spunem).
Atunci când are loc un eveniment trist, necontrolabil, creăm o poveste despre acel eveniment, în loc să acceptăm că aşa s-a întâmplat şi nu avem ce să facem pentru a schimba cele petrecute.
Rememorând situația, povestind-o celor din jur, o retrăim adaugându-i emoţii de fiecare dată.
Astfel, creăm o suferinţă legată de acea situaţie. În acest caz nu doar negăm realitatea aşa cum a fost, ci alegem să rămânem blocaţi în acea situaţie, în trecutul la care revenim mereu pentru a-l reinterpreta.
Controlul este tot o formă prin care ne creăm suferinţă. Cred că mulţi am trecut prin situaţii pe care am crezut că le putem controla, dar adevărul este că nu putem controla decât acţiunile noastre.
Nu-i putem controla pe alţii, nu le putem controla deciziile, comportamentele sau reacţiile, nu avem cum să controlăm situaţii sau evenimente, ci doar putem avea acţiuni care influenţează sub o formă sau alta toate acestea.
Atunci când lucrurile în jur nu se întâmplă conform planului şi unele lucruri nu ies aşa cum ne dorim, ajungem să suferim, iar acest lucru se întâmplă din cauza nevoii de control
Gândirea catastrofală reprezintă o altă sursă a suferinţei. Ne imaginăm scenarii negative despre ce s-ar putea întâmpla într-o anumită situaţie, trăim în prezent ca şi cum situaţia chiar se întâmplă şi astfel ajungem să suferim, să avem emoţii negative legate de ceva presupus, care este creat doar de mintea noastră.
Gândirea catastrofală nu reprezintă doar o sursă de suferinţă, ci chiar putem atrage acel scenariu negativ, acționând în direcția împlinirii lui.
O altă sursă permanentă de suferinţă sunt și aşteptările. Atunci când ne aşteptăm ca o persoană să aibă un anumit comportament, să aibă anumite reacţii sau o situaţie să fie într-un anume fel, deja creăm un teren fertil pentru suferinţă şi dezamăgire.
Vor fi mereu situaţii şi persoane care vor arăta sau se vor comporta altfel decât ne aşteptăm, aşa că cel mai bine pentru noi este să învăţăm să acceptăm realitatea aşa cum este, fără a avea aşteptări.
Iar atunci când realitatea nu este în concordanţă cu ceea ce ne dorim, să facem ceva pentru a schimba situaţia, fără suferinţă, ci dintr-o zonă de acceptare şi linişte.
Atunci când suntem conştienţi că o anumită situaţie din viaţa noastră ne provoacă suferinţă, este nevoie să mutăm focusul de pe situaţie (factorul extern) pe cum ne-a făcut să ne simţim, pentru că ceea ce simţim poate fi controlat, nu şi situaţia.
Este nevoie să înţelegem că factorul declanşator nu este controlabil, ci doar emoţiile sau stările care ne sunt provocate.
Sursa: www.psychologies.ro
